
Azi m-am trezit dis de dimineaţă. Ca orice cetăţean cu spirit civic am mers şi eu să depun flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pentru a intra astfel în cel de-al 18-lea an de indepenenţă a Republicii Moldova.
Am trecut pe la 8:00 prin apropierea statuii lui Ştefan cel Mare(pentru a procura flori), Volodea Voronin încă de dimineaţă mi-a tăiat orice entuziasm. Pregatise câteva detaşamente de "miliţieni" care nu permiteau cetăţenilor să depună flori la statuia domnitorului. Întâi Volodea şi apoi restul, ăsta era răspunsul băieţilor lui Gumeniţă! Mda...
Am revenit după 9:00. Era mult mai mare forfotă de această dată. Am ajuns exact în momentul în care "capii statului" pângareau monumentul simbolului românismului. DA, am zis bine, îl pângăreau, pentru că nişte oameni care au făcut atâta rău acestui teritoriu dintre Prut şi Nistru, nu au ce căuta într-o asemenea zi într-un asemenea loc. Chiar mă întrebam cu un prieten ce-ar face marele nostru domnitor dacă i-ar vedea pe Volodea, Zinulea şi Lupu depunând flori la monumentul său? Cred că se lăsa cu vărsări de sânge!
Mă mai întrebam de câte ori a depus flori Volodea la monumentul lui Ştefan cel Mare pâna a îndeplini funţia de preşedinte. Am ajuns la concluzia că niciuna, tot noi concluzionând că anul viitor pe vremea asta, Volodea&Co nu vor mai fi în ipostaza de a depune flori. Nu-i va mai obliga funcţiiile. Deoarece nu le vor mai avea!
Bun, revenind la realitate am mai aruncat câteva ocheade prin jur pentru a vedea ce grupuşoare (de interese) se mai perindă prin zonă. Ca să vezi, alt trio, de această dată Muşuc, Onişcenco şi Cireş. Aştia de câte ori or fi depus flori la monument până anul ăsta?
Nu lipsea nici Dorinel, dar el era cam singurel...Cel puţin asta a concluzionat subsemnatul! Salutabil a fost grupul care a venit din partea PLDM, peste o sută de liberal democraţi fiind prezenţi pentru a depune flori.
Deci intrăm în cel de-al 18-lea an de independenţă! Cum? Cu Voronin preşedinte! Ce făcea Voronin în 1991 la 27 august? Se număra printre cei mai mari adversari ai proclamării independenţei.
Intrăm în cel de-al 18-lea an de independenţă, dar mari diferenţe faţă de ce era în 1991 nu vedem. Nu vreau să intru acum în mari analize, de ce e aşa şi de ce nu altfel. Este totuşi o zi de sărbătoare. Vreau însă ca cel de-al 18-lea an de indepenenţă să fie unul de cotitură pentru Republica Moldova, premize există. Nu rămâne decăt să luptăm şi noi pentru asta!



