luni, 29 septembrie 2008

Comuniștii panicați!

După vacanțe petrecute prin cele mai exotice colțuri ale lumii, comuniștii s-au întors în țară cu dorințe noi și planuri mari. Imediat s-au pus pe treabă „bolșevicii”, primele lucruri pe care le-au făcut au fost coordonate cu aliatul de încredere, Iurie Roșca. Cele două „manuale” politice, au avut o intenție clară, atacarea celor mai puternici adversari ai „bolșevicilor” roș-oranj, PLDM-ul și AMN-ul. 
Ieșirea la rampă a marionetei comuniste, Vasile Tarlev, a fost o altă mișcare importantă a comuniștilor, prin aderarea acestuia la UCM, comuniștii și-au asigurat un satelit și pe centrul spectrului politic, după ce iși asiguraseră anterior serviciile PPCD-ului pe dreapta și a PSD-ului pe stânga.
De câteva săptămâni Voronin a început să colinde țara-n lung și-n lat, inaugurează tot felul de 
„Case Mari sau de Cultură”, cumpără pălării de pe la țărani, acordă distincții de stat primarilor credincioși ideologiilor marxiste. Convoacă săptămânal ședințe cu guvernul, aruncă zilnic declarații ce domină mass-media de la noi. Pus pe treabă și ăsta.
Zinaida Greceanîi și al său cabinet de miniștri nu rămâne deloc în urma, chiar azi prim-ministrul care și-a petrecut copilăria prin gerurile Siberiei, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în 2009 salariul mediu va fi de 300 de dolari. Galina Balmoș, ajutată de Marian Lupu, a intrat și ea în forță, declarând că în urma promulgării de către parlament a noii legi în privința Ajutoarelor Sociale, peste 72.000 de familii vor beneficia de ajutoare sociale de peste 250 de lei.
Dodon dă și el din coate, Baldovici a reapărut misterios după ce inundațiile îl prinseseră plecat în vacanță, iar Violeta Blondă Ivanov face tot mai multe vizite de documentare prin teritoriu.
Sincer să vă zic, în cei 8 ani de guvernare comunistă nu i-am mai văzut așa puși pe treabă ca acum. Dar toată această „foială” comunistă nu trebuie să ne panicheze prea mult, ba din contră, să ne bucure! Pentru că dacă  comuniștii s-au panicat atât de mult, înseamnă că simt sfârșitul aproape, iar acesta vine inevitabil.

vineri, 26 septembrie 2008

Am doborât cenzura!


Sigur că titlul articolului e mult prea optimist, totuși miercurea trecută am reușit să facem un mic pas spre democrație. Ascultând doleanțele microbiștilor din țară, care  își doreau să vadă meciurile echipelor românești din Uefa Champions League, am organizat alături de colegii din PLDM un protest în fața TV Moldova, unde le-am cerut celor de acolo obiectivitate în alegerea meciurilor care vor urma să fie transmise la M1. Deși atunci cei din televiziunea publică au refuzat un dialog cu noi, imediat după protestul nostru au postat pe forum un regulament de selectare a meciurilor care vor urma să fie televizate. Chiar dacă microbiștii trebuiau să renunțe la 8 lei pt un sms prin care ar fi votat pentru meciul preferat, dreptatea a trimfat! Săptămâna viitoare TV Moldova 1 va transmite în direct meciurile Fiorentina-Steaua și CFR Cluj-Chelesea Londra.
Țin să închei mulțumind tinerilor liberal-democrați care au fost alături de toți microbiștii din țară, miercurea trecută, împreună reușind să aducem puțină democrație între Prut și Nistru!
A fost încă un exemplu că atunci când suntem uniți, știm ce vrem și o facem într-un scop nobil, totul este posibil!
Deșteptare națiune!

marți, 23 septembrie 2008

Mișcări de forțe!

Se apropie Campania Electorală, iar bălăcăreala de pe scena politică de la noi capătă accente tot mai grele. 
După 2005, partidele de la noi au început campania de înarmare pentru alegerile din 2009. 4 aprilie 2005 a fost prima și cea mai importantă tranzacție , de pe urma acelor tratative unii au ieșit înarmați până-n dinți, alții au primit și ei câteva tunuri (mediatice) serioase. Au mai urmat și alte negocieri la sânge, demisia guvernului Tarlev fiind un alt moment cheie, atunci când traficanții de arme de la noi au mai făcut rost de câteva kalașnikovuri (vorbitoare).
,,Împăcarea'' lui Voronin cu Smirnov le-a adus comuniștilor și câțiva militari profesioniști de pe la Moscova, așa că arsenalul ,,bolșevicilor'' devenea aproape complet. 
Sfârșitul de iunie a adus și primele conflicte, Mușuc, nume de cod (Buldogul Rotofei) împreună cu Alexandru Corduneanu(Mustață Portocalie) și Svetlana Popa(Ciocănitoarea Woody), flancați de Klimenco(Kazahul) și Onișcenco(Buză Dură), au început tirul îndreptat către Mihai Ghimpu,nume de cod ,,Marele Unchi'' și Dorin Chirtoacă(Nepotul Multașteptat).
Augustul a adus primele torpile din partea lui Iurie Roșca, nume de cod ''Bărbosul Oranj'', acesta a  tras de două ori, țintele au fost Vlad Filat, nume de cod ,,Teroarea Verde'' și Serafim Urechean(Apus de Soare)
 Luna septembrie a anului curent a adus pe lângă ploi și intrarea în luptă a lui Vasile Tarlev(Bomboana Otrăvită), Tarlev alături de un soldațel pricăjit, Mihai Petrache (Gloanțe False), și-au format propria armată, care cică va fi foarte puternică.  
Fraților, războiul a început! Lupta se anunță a fi extrem de dură, iar voturile noastre reprezintă marele pot...

vineri, 19 septembrie 2008

Sunt tânăr, trebuie să lupt!

Sunt trist fraţilor…

Poate e de vină şi vremea de afară şi faptul că în ultimele două zile am trăit mai multe dezamăgiri…

Arunc o privire pe geam şi văd peretele unui bloc cenuşiu, ramul unui nuc care se clatină în bătaia violentă a vântului şi feţe triste care se grăbesc undeva…

 

Din păcate imaginile care se văd pe geamul meu nu sunt singulare, peste tot se văd feţe triste, din ce în ce mai îmbătrânite supărate şi grăbite. Mă uit şi eu în oglinda din dreapta mea, un alt chip trist, încă tânăr, dar trist…

Ce facem fraţilor? În ce oraş trăim, în ce ţară trăim? De ce suntem atât de trişti?

E vreun popor mai trist decât cel basarabean în această lume?

Sunt întrebări care mă rod. Mă-ntreb de ce ne aflăm noi în această mizerie? De ce nu puteam să ne bucurăm, de ce zâmbim atât de puţin?

 

Citeam presa de azi… Atacuri murdare din toate părţile, acuze de neimaginat, politicieni care se ponegresc în ultimul hal, ziarişti care atacă politicieni, politicieni care lovesc ziarişti. Fiecare şi-a tras organ de presă şi se dă mare sculă, dacă citeşti un ziar ştii încă din start ce vei găsi în acele articole - un partid sau două idolatrizate, restul ponegrite în ultimul hal.  

Ce fel de presă e asta? Unde e libertatea cu care se laudă?

 

Urmăream ieri o conferinţă de presă, un „frustrat politic” , preşedintele unui partid care acumula 1% până acum,  se lăuda că la viitoarele alege va obţine un punctaj mult peste pragul electoral… De ce? Pentru că şi-a tras un fost prim-ministru…

 

Şi iar am ajuns la această politică murdară, unde sunt şi eu implicat. Sunt şi eu un om murdar probabil… Dar nu-mi doresc decât un viitor mai bun, nu neapărat pentru mine, pentru toţi…

Mă-ntreb dacă merită să continui drumul pe care am apucat… Merită să mai lupt?

Nu ştiu…dar voi lupta, mai sunt câţiva oameni în jurul meu alături de care pot face ceva. Sper să-mi reuşească…

Arunc o privire pe geam – nicio schimbare! Mă uit în oglinda din dreapta mea – întrezăresc o rază de lumină, înseamnă ca mai am putere! Sunt tânăr, trebuie să lupt!

 

miercuri, 17 septembrie 2008

Ole, ole, ole, vrem Steaua şi CFR!!!



Astăzi, un grup format din aproximativ 50 de tineri liberal-democraţi s-a adunat în faţa sediului postului Tv Moldova 1 pentru a protesta vis-a-vis de politica acestora de a transmite meciurile din Uefa Champions League. După ce luni şi marţi mai mulţi fani ai clubului Steaua Bucureşti s-au plâns de faptul că nu-şi vor putea vedea favoriţii la tv, am luat atitudine şi am decis să protestăm!
Cei 50 de tineri au venit cu pancarte în care cereau ca meciurile Stelei să fie transmise de Moldova 1, ca să nu se mai facă politizarea sportului sau ca criteriile de selectare a meciurilor ce vort fi transmise să se facă obiectiv. Timp de o oră am scandat lozinci gen "Ole, ole, ole, vrem Steaua şi CFR!", "Jos cenzura din televiziune!" sau "V
rem conducerea TVM".
Am dorit să înmânăm doamnei Răilean un document din partea TLDM prin care protestăm  vehement vis-a-vis de politica actuală a celor de acolo,  din păcate conducerea TVM nu se găsea astăzi la servici, deoarece când am sunat la doamna Adela Răilean nimeni nu ne-a răspuns. Probabil şi-a luat o vacanţă doamna...
Am fi vrut să-i întrebăm pe cei de la TVM ce specialist în fotbal decide ca asemenea meciuri să fie transmise, am mai vrut să-i întrebăm pe cei de acolo de unde au scos acei comentatori penibili de la M1 sau de ce nu le pasă de dorinţa fanilor. Din păcate iar nu am avut cu cine discuta, deoarece nimeni nu a ieşit să ne asculte "of-ul". 
Îi atenţionăm pe cei de la TVM, că dacă nu vor ţine cont de dorinţele fanilor, protestele vor continua, dar data viitoare nu vom mai fi 50, ci 5000.
video

marți, 16 septembrie 2008

Noi plătim, noi decidem!

Mă întreb cât de prost poate fi un manager? Ştiu că manager-prostie e o antiteză, dar managerul de la TRM e prost sau vrea s-o facă pe prostul. Cum altfel vă puteţi explica politica celor de la TRM?

Marţi, televiziunea a cărui buget este format din bani publici transmite meciul Olimpique Marseille-Liverpool. De ce acest meci? Oare publicul nu-si doreşte mai mult să vadă meciul CFR-ului din Cluj de pe “Olimpico”? De ce atunci nu-i dai publicului ceea ce vrea? De ce nu vrei să transmiţi un meci care ti-ar aduce un rating mult mai mare? E prostie asta? Eu zic că da!

Culmea este însă miercuri seara! În Republica Moldova sunt sute de mii de fani ai echipei Steaua Bucureşti. Steaua joacă miercuri contra celei mai titrate echipe din Germania şi una dintre cele mai titrate din lume, Bayern Munchen. De ce atunci TRM transmite Juventus-Zenit?

De ce naiba politizăm fotbalul? De ce naiba n-am luat nicio medalie la Beijing? De ce nu îi dăm posibilitatea omului de a vedea ceea ce vrea?  Cine dracu a decis ca aceste două meciuri să fie televizate de către Televiziunea “publico-prezidenţială”?

 Domnilor, Trm-ul işi formeaza bugetul din banii mei! De ce să nu văd ce-mi doresc eu? De ce să mergem în baruri pentru a vedea meciul Stelei sau a CFR-ului. De ce TRM-ul nu lasă să emită Protv-ul, acest program transmite meciurile echipelor româneşti? Chiar în halul ăsta am ajuns domnilor? Să-şi bată joc de noi nişte curve-lingăi ai lui Voronin care televizează ce vor ei! Nu! Hai să punem piciorul în prag. Mâine, tinerii liberal-democraţi va organiza un flash-mob în faţa Companiei Teleradio Moldova unde vom protesta vizavi de acesta politică a oamenilor din clădirea “Teleradio-Moldova”  care se vor a fi jurnalişti. Aşadar, mâine începând cu orele 12:00 sunteţi invitaţi cu toţii în faţa televiziunii pentru a protesta. Să ne cerem drepturile fraţilor!

sâmbătă, 13 septembrie 2008

Ce vrea Pl-ul?

Cu ceva timp în urmă, mai exact acum un an, aveam ceva încredere în Dorin Chirtoacă şi în al său Partid Liberal. De fapt Chişinăul era dominat de fenomenul Chirtoacă. Un băiat tânăr, şcolit prin Bucureşti, care ştia să vorbească. Dorin, în toate cele 3 campanii electorale pentru primăria capitalei a făcut notă discordantă cu contracandidaţii săi. Ursu, Greceanîi sau Iordan-3 nomenclaturişti sovietici, care legau cu greu două cuvinte româneşti, care chiar dacă ar fi avut programe electorale mai bune decât ale lui Chirtoacă, nu ar fi putut fi niciodată aleşi de către chişinăueni.
Fenomenul Chirtoacă a ţinut, a câştigat detaşat primăria capitalei, PL-ul a obţinut un rezultat extraordinar pentru Consiliul Municipal. Dintr-un partid anonim al lui Ghimpu, Partidul Liberal începea să devină o forţă a opoziţiei. Din păcate s-a ramas doar la “începea să devină”, derularea următoare a evenimentelor din CMC şi din Primărie nu au consolidat PL-ul, ba din contră, tot mai mulţi chişinăueni încep să dea a lehamite din mână atunci când aud de Chirtoacă şi de Ghimpu. Seria de gafe impardonabile pe care le-a făcut tandemul Ghimpu-Chirtoacă i-a făcut pe cei doi să piardă mult din încrederea pe care o aveau în 2007, şi asta doar într-un an de zile.
E adevărat că au avut parte de o ostilitate puternică din partea grupărilor care conduc astăzi CMC-ul, dar la fel de adevărat e şi faptul că PL-ul a avut în mâna destinele Primăriei, cu Chirtoacă primar şi cu Ghimpu preşedinte a CMC, liberalii deţineau puterea în primărie, dar felul în care au gestionat-o a fost total falimentar. Autoritatea lui Chirtoacă a scăzut enorm, iar Ghimpu a ajuns la momentul în care îi este închis microfonul de către Muşuc.
De ce au ajuns liberalii aici? Cu toţii o ştim, incapabilitatea de a negocia şi de a ceda i-a făcut să cadă mult în faţa alegătorului. Atacurile prosteşti pe care le-au făcut asupra AMN-ului şi mai ales a PLDM-ului, au făcut ca aceste două partide să privească cu multă reticenţă asupra partidului condus de Ghimpu. Acum, în loc să strangă rândurile, să-şi găsească aliaţii şi să-şi determine duşmanii, PL-ul continuă pe aceeaşi linie. Au refuzat să semneze pactul de negresiune propus de PLDM şi încep să fie din ce în ce mai acizi în raport cu liberal democraţii şi cu AMN-ul.
În ultimul timp Ghimpu se crede preşedintele celui mai puternic partid liberal, iar Chirtoacă îi număra banii lui Filat. Nu înţeleg cum poate fi PL-ul cel mai puternic partid liberal de vreme ce nu are organizaţii teritoriale nici în măcar jumătate din raioanele din Moldova. Nu înţeleg nici care e durerea lui Chirtoacă vis-a-vis de banii lui Filat. Să fie sănătos cu tot cu banii lui, atâta timp cât nu mă atacă, de ce l-aş ataca eu?(aceasta ar fi o atitudine sănătoasă)
Devine din ce in ce mai clar că liberalii nu văd decât poarta, care este mare şi închisă lor, dar nu văd că la câţiva metri de poartă gardul este rupt…
Sursa: Stop Nomenclatura!

duminică, 7 septembrie 2008

3 partide, 3 lideri. Acelaşi obiectiv?

Cea de-a doua zi a Şcolii de Vară a tinerilor liberali s-a dovedit a fi şi cea mai aşteptată(de către mine cel puţin). Pe lângă training-urile de formare a tinerei clase politice pe care le-am petrecut pe parcursul zilei, după amiaza ne-a oferit prilejul de a vedea împreună trei figuri marcante ale celor 3 partide (importante) de orientare liberală pe care le avem în Republica Moldova.

Alexandru Tănase, prim-vicepreşedinte PLDM, preşedinte a fracţiunii liberal-democrate din CMC, Dorin Chirtoacă, primarul capitalei şi vicepreşedinte al PL,dar şi Oleg Cernei, preşedinte a fracţiunii AMN din CMC, au apărut în faţa tinerilor pentru a le împărtăşi câte ceva din experienţa politică (şi nu numai) pe care au acumulat-o de-a lungul timpului.

Deşi „Masa Rotundă” ar fi trebuit să-şi aibă startul începând cu orele 17:30, o întârziere a Primarului General al Capitalei, Dorin Chirtoacă, a făcut ca dezbaterile să se înceapă după orele 18:00.

După cuvintele de salut ale celor 3, a urmat o dezbatere în care au fost angrenaţi toţi participanţii.

Tinerii liberal au fost interesaţi de problemele cu care s-a confruntat aşa zisa coaliţie democratică din CMC. Unde sunt tinerii liberali despre care Dorin Chirtoacă spunea că-i va promova ? De ce vin declaraţii diametral opuse din partea conducerii de vârf a AMN? Sau care au fost motivele care l-au determinat pe Alexandru Tănase să se implice în politică? Am aflat că PL-ul îi are pe 20% dintre consilierii din CMC din rândul tinerilor, că în AMN există o vastă diversitate de opinii(chiar şi preşedintele şi vicepreşedintele privesc aceeaşi problemă din unghiuri diferite) şi că Alexandru Tănase s-a implicat în politică pentru că Partidul Liberal Democrat este o echipă alături de care ar putea aduce schimbarea pentru care luptă încă din vremea studenţiei dumnealui.

Cei 3 au repetat în mai multe rânduri că este neapărată nevoie de o colaborare post-electorală între partidele pe care le reprezentau, dar în acelaşi timp n-au ezitat să se mai înţepe amical, cele mai multe comentarii mai puţin acide venind din partea domnului Cernei(să fi fost o cauză faptul că se regăsea la mijloc?).

Alexandru Tănase a ţinut să tragă un semnal de alarmă pentru că de felul în care vor fi gestionate rezultatele alegerilor din 2009, depinde viitorul Republicii Moldova. Tănase a ţinut să menţioneze că ar fi capital ca într-un viitor parlament în care forţele democratice vor deţine majoritatea să nu se meargă pe aceleaşi greşeli care s-au comis şi în CMC. Preşedintele fracţiunii PLDM din Consiliul Municipal Chişinău a mai afirmat că dacă forţele liberale nu vor strânge rândurile şi nu se vor coagula pentru a crea o coaliţie funcţională în parlament, riscăm ca urmaşii noştri să se întrunească peste 30 de ani la fel ca şi noi şi să se întrebe cum să scăpăm de comunişti, subliniind astfel momentul cheie pe care îl reprezintă alegerile din 2009.

Dorin Chirtoacă a făcut o paralelă între felul în care au evoluat forţele politice din ţările fostului bloc socialist(Cehia, Polonia sau chiar Bulgaria şi România), statele baltice şi Republica Moldova, afirmând că de fapt noi niciodată nu am fost guvernaţi de forţe democratice şi că foştii nomenclaturişti comunişti s-au ascuns sub diferite denumiri de partide democratice.

Cernei a spus că oamenii de afaceri n-au ce căuta în politică, deoarece ei ar putea deveni mai uşor subiecte ale unor instrumentări de dosare politice din partea puterii comuniste.

S-a mai discutat despre o eventualitate revenire a Vitaliei Pavlicenco în AMN(Cernei). Despre importanţa întâlnirilor în asemenea format(Tănase) sau verticalitatea de care au dat dovadă de-a lungul timpului mebrii PL(Chirtoacă).

Dezbaterea s-a încheiat cu răspunsurile celor 3 la întrebarea unui tânăr liberal democrat de a spune unele aspecte pozitive şi altele negative care se pot regăsi în partidele dumnealor.

Chirtoacă a nominalizat la pozitive faptul că liberalii reprezintă o echipă tânăra şi verticală, iar la negative că din păcate liberalii de la „Centru” nu găsesc întotdeauna timp pentru a se deplasa prin toate localităţile republicii să discute cu toţi oamenii.

Tănase a menţionat că echipa liberal democrată este formată din profesionişti din majoritatea domeniilor, că este un partid care are organizaţii teritoriale bine structurate care acoperă toată suprafaţa Republicii Moldova şi că aripa tânără a partidului este o forţă bine pregătită şi demnă de luat în seamă! Un aspect poate mai puţin pozitiv este că partidul este cel mai nou dintre toate cele 3.

Domnul Cernei ne-a vorbit despre mai multe aspecte pe care le crede dumnealui că ar fi pozitive, refuzând să nominalizeze şi lucruri mai puţin bune. La pozitive,printre altele, domnul Cernei menţionând faptul că AMN-ul este un partid reprezentat destul de serios în parlament.

sâmbătă, 6 septembrie 2008

PLDM, AMN şi PL au devenit PDLM

Ieri, 5 septembrie, a fost dat startul Şcolii de Vară a organizaţiilor de tineret ale partidelor de orientare liberală. Deschiderea Şcolii de Vară a început cu negocierea listelor candidaţilor pentru Parlament în cadrul Partidului pentru Dragoste Liberă din Moldova.
PDLM este un partid simbolic, în cadrul căruia fiecare din cei 47 de participanţi şi-a asumat un rol anume în componenţa Comitetului de Selectare a Candidaţilor în Partid.
Pe parcursul desfăşurării Şcolii de Vară, tinerii vor participa la sesiuni, în care vor învăţa despre liberalism, campanii şi negocieri electorale, gestionarea relaţiilor cu presa.
Citat de Serviciul de Presă al Tineretului Liberal Democrat din Moldova, George Mocanu, unul din co-preşedinţii Partidului pentru Dragoste Liberă din Moldova, a declarat: „Participarea la această Şcoală de vară oferă noi oportunităţi de comunicare şi instruire. Dezbaterile avute au confirmat încă o dată că astăzi tinerii se implică foarte activ în viaţa social-politică a ţării, neaşteptând până când vor mirosi viorele dinspre partea rădăcinii.”
Sâmbătă, 6 septembrie, la orele 17.30, va avea loc o masă rotundă, invitaţii căreia vor fi lideri ai PLDM, PL şi AMN.

luni, 1 septembrie 2008

De ce ne mai trimitem copiii la şcoală?


Să ştiţi că întrebarea din titlu nu e nici retorică şi nici ironică. O aud din gura a tot mai mulţi părinţi din Republica Moldova. Iar acei oameni fac parte din toate categoriile sociale, de la cioban la businesman.

Astăzi, agenţia prezidenţială de presă, "Moldpres", anunţa cu mare fast că 35.000 de copii au păşit în clasa 1. Mă-ntreb cât curaj ar trebui să mai aibă astăzi un părinte ca să-şi trimită copilul la şcoală, mai ales la una de stat? N-am ieşit nici eu de prea mult timp de pe băncile şcolii şi vă spun sincer, că astăzi să mai inveţi într-un liceu în Republica Moldova poate ajunge pe alocuri spre un act de eroism. Clădirile şcolilor riscă să se dărâme. Iarna, de cele mai multe ori îngheţam de frig. Dacă intram în WC eram doborât...cred că vă daţi cu toţii seama de ce! Aveam colegi care cereau diferite "taxe de protecţie" de la elevii mai mici. Profesorii...în marea lor majoritate trecuţi de 50 de ani.

Dacă nu este de ajuns lista pe care am înşirat-o mai sus, să trecem şi la detalii care ţin strict de actul de studiu. Ok, să vedem orarul pe care-l aveam într-o zi de marţi:

1. Educaţia fizică(era de fapt needucaţia fizică, de acolo ieşeam transpiraţi, asta în cel mai bun caz, deaorece puteam ieşi fără portmonee, telefoane mobile sau chiar haine)

2.Literatura română(după transpiraţia făcută lecţia trecută, treceam la studierea poeziei "Bacoviene")

3.Matematica(să treci de la literatură româna la mate, draguţ nu?!Aveam o profă trecută mult de 70 de ani, deşi eram la profilul umanist aveam aceleaşi cerinţe ca şi la profilul realist. Dacă nu-i plăcea ceva doamnei foarte uşor ne alegem cu "dacă eşti bou" sau chiar cu un 2)

4.Biologia(uite la biologie învăţau toţi, pe de rost. Era o biologie care mie, viitor jurnalist, îmi era absolut inutilă, dar trebuia s-o învăţ, ca de nu.... nota supremă, 4!)

5. Limba franceză(după caracterizările primite în sala de matematică şi după recitatul temei de la biologie, ni se părea că cele 45 de minute de franceză durau tot atât cât "Războiul de o sută de ani")

6. Chimie(ziua mea de marţi se termina cu lecţia de franceză, foarte rar ajungeam la chimie, nu de alta, dar aveam o profesoară şi asta trecută bine de pensie, la care ori să stai la lecţie, ori să nu stai, tot cam acelaşi efect era. Mai puţin absenţele din registru, care tare se mai adunau în dreptul numelui meu.

Bine, am enumerat orarul meu pe care-l aveam marţea! Vi se pare un orar normal? Sincer, eu aveam interese doar la literatura româna şi franceză, de ce naiba eram obligat să merg şi la celelalte lecţii?

Să trecem la teze. Lunile decembrie şi mai, erau de fapt un nou motiv de golire a portmoneelor părinţilor. Trebuia să susţinem cu toţii "Viciul de procedură", adică colectarea banilor pentru "Cadoul Profesorului". De nu, exista riscul să nu se lase de copiat. Unii n-aveau nevoie de copieli, dar...efevtul turmei şi-al profului care putea să audă că tu n-ai contribuit cu bani la "cadou" ne făcea să ne golim rapid buzunarele.

Bacul... La bac le-am tras plasa la toţi, am refuzat să contribui cu bani pentru "Viciul de procedură", dar am şi avut unul dintre cele mai bune rezultate din liceu. Iaca aşa!

Acum nu ne rămâne decât să căutăm vinovaţii, nu? Şi stiţi cine sunt vinovaţii? Profesorii, vina le aparţine lor în mare parte. Probabil unii dintre dumneavoastră vor sări ca arşi. Că nu e vina lor! Păi de ce nu e a lor, de vreme ce se mulţumesc cu salariile pe care le au? De ce nu e vina lor de vreme ce ei iau mită? De ce naiba nu ies în stradă, să abandoneze cu toţii clasele, să "îngheţe" un an întreg de învăţământ, cum s-a făcut în Franţa!

Mă gândesc cu groază la cei 35.000 de copii ce-au mers azi în clasa 1. Pentru ei se începe un adevărat calvar, deoarece să inveţi într-o şcoală din Moldova e un calvar!

PS: Eu voi fi primul care va ieşi în stradă pentru a-i susţine pe profesori!