luni, 30 noiembrie 2009

Anonimii guralivi

Sincer, nu îmi doream să revin la acest subiect, mai ales acum, când avem o guvernare „pentru Integrare Europeană”. O fi sau nu guvernarea asta pentru Integrare Europeană ne vom dumiri peste vreo câțiva ani, că așa suntem noi, până ce nu dăm cu nasu’ în rahat, nu aruncăm sub nicio formă uriașii ochelari de cal ce ne acoperă ochii și așa bolnavi. Cert este însă că moldovenii cu siguranță nu sunt pentru Integrare Europeană, deși sunt foarte pricepuți la un altfel de integrare, integrarea în noua putere.

M-am implicat activ în campaniile electorale din anul curent. Am făcut campanie pentru un partid anume(cu resurse proprii), și am făcut-o destul de bine. Rezultatele mi-au confirmat asta. Acum, la câteva luni de la instaurarea noii puteri, văzând că foarte multe din cele promise și de mine nu se realizează, îmi pot permite să-i critic mai mult sau mai puțin dur pe cei ce au ajuns la Putere inclusiv și cu ajutorul meu. Automat apar înjurăturile, etichetările, țipetele, amenințările, etc. Tot felul de anonimi, indivizi care vor să se aciueze pe lângă noua putere pentru a prinde și ei câteva fărâmituri, se sparg în figuri și se identifică cu cei mai mari apărători ai actualei guvernări. Unii guvernanți rămân de-a dreptul măguliți de incisivitatea cu care le susțin cauza, și le aruncă și lor câte ceva din festinul Puterii.

Aruncând însă o privire mai atentă la acești anonimi guralivi, mari apărători ai cauzei AIE, vedem că ei se identifică perfect cu cei ce în aprilie stăteau în casă și le tremura fundul, iar în campaniile electorale stăteau în birouri și îndeplineau cu stoicism comenzile comuniștilor. Acești anonimi ce mă înjură acum, n-au făcut un minut campanie pentru partidele din AIE, în timp ce eu mergeam prin arșițe de 40 de grade, prin praful satelor moldovenești și le promiteam marea și sarea moldovenilor pentru a-i vota „pe cei ce merită”.

Vreau să mă fac înțeles corect: nu-mi pare niciun moment rău că am făcut campanie pentru PLDM. Dacă s-ar repeta istoria aș face-o din nou, chiar dacă aș fi nevoit să fac și mai multe eforturi. Îmi trezesc însă dezgust indivizii care râdeau de mine pentru că făceam partizanat politic, iar acum mă înjură când îmi permit să critic pe cineva.

Indiferent de cine ar guverna țara, Moldovei îi va fi greu să iasă din rahatul în care s-a pomenit. Indiferent de cât de buni ar fi Filat, Leancă, Tănase, Ghimpu, Cosarciuc și alții, atâta timp cât în societate vor predomina anonimii guralivi, nu vom avea nicio șansă de progres.

Am făcut partizanat și mi-am asumat asta. Critic pe cine vreau, pentru că pot să o fac și am tot dreptul. Dar atâta timp cât nu vom scăpa de căpușe și lichele, eforturile noastre vor fi în van. Domnilor politicieni, nu uitați asta! Peste câteva luni, cei ce vă măgulesc acum, vor mânca din treuca altcuiva, iar cei ce v-au susținut, iar acum își mai permit să vă critice, se vor trezi cu un mare semn de întrebare: mai meritați voi susținerea lor?

vineri, 27 noiembrie 2009

(Video) Starîș s-a mutat la București

Nu sunt un mare susținător al lui Băsescu. A început să-mi devină antipatic încă de prin 2006, atunci când a fost principalul vinovat al destrămării Alianței cu PNL. Apoi, de-a lungul anilor a mai dat-o în bară frecvent, fiind într-un veșnic război cu parlamentarii și guvernarea.

Cu toate acestea Băsescu are și părți pe care le apreciez, iar una dintre ele este fermitatea și verticalitatea de care dă dovadă întotdeauna. Că aceasta seamănă mult și cu dictatura, e altceva, dar cel puțin la acest capitol Băse stă mult mai bine decât contracandidatul său la președinție, Mircea Geoană, zis și „prostănacul”.

După cum spuneam și alte dăți, campania din 2009 este cea mai scârboasă din câte au văzut ochii mei vreodată. Dacă în primul tur erau mai mulți candidați și tirul mai era uneori îndreptat și către Geoană sau Antonescu, acum în România a demarat neoficial Campania Națională Anti-Băsescu, iar tertipurile la care apelează adversarii președintelui sunt de-a dreptul grosolane și lipsite de orice bun simț(că tot vorbea Antonescu de bun simț).

Primul lucru care m-a oripilat s-a întâmplat în timpul meciului Unirea-Sevilla. Prin minutul 60, când nivelul adrenalinei era la maxim(la fel și audiențele TVR-ului) și tremuram de emoție pentru ai noștri, s-a petrecut o întâmplare care pentru câteva secunde mi-a creat starea de după ce ai primi o rangă-n cap. Olaianos, comentatorul partidei, ne anunță că în tribune sunt tot felul de VIP-uri (o fi venit Tom Cruise la meci?), „candidatul la președinție, Mircea Geoană”. De dincolo sare și specialistul Dumitrescu, „da îl văd și pe Cozmin Gușă, și pe domnul președinte Geoană”. Ia necaz dom’le, mare vedetă e Cozmin Gușă! Poate o fi vedetă pe centură, că la câte partide a schimbat în ultimii ani, nu îi putem adresa decât apelativul de „curvă politică”, mai cunoscut, e drept, de partea asta a Prutului, dar nelipsit nici dincolo.

Ok, am trecut peste faza din timpul meciului, mai ales că bucuria prilejuită de victoria Unirii nu poate fi pusă în umbră de nicio măgărie a PSD-iștilor. Ceea ce am văzut însă ieri, este chiar de-a dreptul șocant. Pe Realitatea și Antena 3 a rulat vreo 10 ore non-stop un filmuleț din care reieșea că Băsescu ar fi lovit un copil la un miting electoral din 2004.

Sigur că am rămas cutremurat și eu la vederea acelor imagini, asta până am aflat adevărul. Că după ce l-am aflat, am devenit cutremurat la pătrat. Nu a fost decât un trucaj ieftin al lui Patriciu, destinat să știrbească și mai mult din imaginea lui Băsescu.

Când am văzut trucajul mi-a venit pe loc în minte campania noastră din această vara și „opera” lui Starîș, „Atac asupra Moldovei”. La noi presa nu e liberă deloc, la ei e prea liberă. Liberă de Putere, deoarece este controlată de moguli care-l au ca dușman de moarte pe Băsescu.

PS: Dacă nu eram hotărât până acum să merg la vot, ultimele evenimente m-au făcut să fiu sigur de ce voi face la 6 decembrie. Mă voi duce la urne și voi vota cu Băsescu!

miercuri, 25 noiembrie 2009

(foto) Poliția Rutieră oferă mostre de respectare a legii

Poliția moldovenească dovedește zilnic că legea e făcută pentru amărâții d-alde noi, nu și pentru ei, ditamai gorilele cu epoleți.

S-a întâmplat de foarte multe ori să văd polițiști care vorbesc la telefon în timp ce conduc, dar de fiecare dată când încercam să facă o poză, se schimba culoarea semaforului și mașina lor demara în trombă.

Astăzi în sfârșit am realizat un flagrant cu ei. Pe cunoscuta deja stradă Pușkin s-au delimitat locuri de parcare, care ar trebui să facă un pic mai accesibilă găsirea unui loc de parcat. Chiar la orele dimineții, când toți merg la munca și sunt disperați în găsirea unui loc’șor și pentru mașinuța lor, o mașină a Poliției Rutiere stă parcată anapoda și ocupă tocmai două locuri de parcare. 25112009648

Acuma stau și mă gândesc ce se întâmplă dacă parcam eu la fel? Cred că trebuia să umblu vreo jumătate de zi pe la secțiile Poliției Rutiere pentru a-mi recupera plăcuțele de îmnatriculare. Trăim în Moldova, adică într-un mare căcat!

marți, 24 noiembrie 2009

Mulțumesc, Unirea Urziceni!


Mai e nevoie de cuvinte? Nu! Trebuie să ne închinăm! Să ne închinăm și să luăm exemplu de la niște oameni care știu să muncească. Oameni care iubesc munca Oameni, care muncind, au făcut fericită o țară întreagă.

Mai e o precizare aici. Cei de la Unirea sunt O A M E N I. Sunt niște jucători, care până la câștigarea titlului aveau lunar 3-4, maximum 5 mii de euro pe lună. Sunt oameni muncitori, netalentați. Jucători care nu au avut niciodată talentul lui Luis Fabiano sau Perotti. Niște luptători, exemple adevărate de profesionalism.

Fotbaliști, români, luați exemplu de la Dan Petrescu! Priviți-l atent pe Apostol! Studiați fentele lui Varga! Trăiți meciul precum Arlauskis! Băteți-vă precum Mihai Stoica!

Unirea nu e doar un exemplu pentru fotbalul românesc. Unirea e un exemplu pentru întreaga Românie, pentru românii de pretutindeni.

Cuvintele nu-și mai au rostul. Mulțumesc, Unirea Urziceni! Mă-nchin! Sunteți un exemplu pentru mine!

luni, 23 noiembrie 2009

Iar ne-am pomenit cu găștile

Așa ne este sortit nouă, românilor, să alegem dintre rele. X-ulescu e mai puțin rău decât P-ulescu, deci îl votăm pe el.

Ieri, am mers la vot cu speranța că de data asta va „ieși” al meu, cel bun. Am trecut peste birocrația excesivă de la secțiile de votare de la Chișinău și am mers tocmai la Orhei pentru a vota. Imediat după afișarea rezultatelor exit-poll-urilor(foarte multe și astea), era clar că cel pentru care am votat nu va intra în turul II. Sondajele arătau de fapt cu mult timp înaintea petrecerii scrutinului care vor fi rezultatele, dar speram ca măcar în al 12-lea ceas și al 20-lea an, să se deștepte și românii odată și pentru totdeauna. Dar și de această dată cârnații lui Vanghelie și gălețile lui Videanu și-au spus cuvântul. Asta dacă facem abstracție de autocarele și microbuzele care au circulat ieri mai mult ca niciodată prin marea Românie.

Acum iar ne-am pomenit cu situația arhi-cunoscută, de a alege dintre doi mari răi. Și noi, cei ce am votat cu cel bun, nu va trebui să alegem între ouăle lui Năstase și bordurile lui Cocoș, va trebui să ne dăm votul pentru ăla care s-ar apropia cât de cât de speranțele care m-au făcut pe mine să merg 60 de km pentru a-mi exprima votul.

Avem de ales între gașca lui Iliescu, Vanghelie, Hrebenciuc și Geoană și gașca lui Băsescu, Videanu, Cocoș și Udrea. Alegerea e chiar una grea de tot, mai ales că noi nu ne regăsim printre cei ce au votat ieri pentru aceste două găști și nu avem nimic în comun cu acei votanți. Cu toate astea trebuie să mergem și în turul 2 la vot. Și oricât de grea ar fi decizia de luat, eu m-am decis deja. Îl voi vota pe un șef de gașcă, adică cel ce taie și spânzură, nu pe un reprezentant neînsemnat al altei găști, cel ce-și primește bobârnace de la șefi.

duminică, 22 noiembrie 2009

(foto) Legea proastă privează mii de români basarabeni de dreptul la vot

Ca tot românu’ am votat și eu azi. Adică nu, nu ca tot românul, ci ca românul necăjit din Basarabia.

Am ajuns la 13:00 la Secția Consulară de pe strada Vlaicu Pârcălab, acolo aglomerație mare. Mașini multe, polițiști, și vreo 300 de români care stăteau la coadă. La ambasada de pe București, situația era și mai și. Hai să merg atunci la consulatul nou, că acolo sunt două secții de votare. Dar și acolo necaz – 250 de oameni la coadă. După 10 minute de așteptare am văzut că au ieșit doar 3 oameni din consulat. Adică fiecare cetățean avea nevoie de 3,33 minute pentru a vota. La un calcul simplu reieșea că tre’ să stau până pe la 18:00 ca să reușesc să votez și eu. 22112009643 22112009645

La ce fire răbdătoare am, mi-am zis că n-am nicio șansă să votez eu în Chișinău. Deși, dacă mă duceam în Iași sau într-o localitate de pe malul Prutului, cu siguranță reușeam mai devreme de 18:00 să-mi fac și eu datoria constituțională. Am aruncat rapid o privire pe net, pentru a identifica secția de votare mai apropiată. Cea mai bună soluție pentru mine era Orheiul. Am strigat de câteva ori că am 4 locuri libere în mașină și cine dorește să voteze mai rapid îl iau cu mine la Orhei. Dar cum moldoveanu’ tot moldovean rămâne, s-a găsit un singur om să mă însoțească. 22112009647

La Orhei am reușit să mă dumiresc și asupra cauzei care făcea posibile aceste cozi nemaiîntâlnite la Chișinău. Înainte de a vota, trebuia să completezi nu una, ci două cereri de vot. Prin acele cereri îți luai angajamentul că votezi o singură dată și că iei cunoștință cu riscurile la care mergi dacă efectuezi votul multiplu. Nu am văzut rostul acestor cereri, și încă în dublu exemplar(unul pentru referendum și altul pentru prezidențiale), deoarece oricum în document ți se punea ștampila „Votat”, dar legea-i lege. Și chiar de e proastă rău, tot lege rămâne. Am observat că unor alegători le lua chiar și 7-8 minute până completau acea cerere. Dacă mai punem și timpul pe care-l implică celelalte formalități, atunci lejer ajungem la 10 minute.

Iată cum legea prostească românească le-a făcut practic imposibilă participarea la vot a mii de basarabeni. Deoarece am văzut în câteva minute zeci de persoane care atunci când vedeau ce cozi mari sunt, plecau.

Alții(foarte puțini), precum mine, alegeau să meargă într-o altă localitate pentru a vota. Sper să merite efortul, deși o mare îndoială mă încearcă.

vineri, 20 noiembrie 2009

(foto)Acolo unde minte nu e – loc de parcare nu e

Tânărul și europeanul nostru primar și-a pus în gând să scutească șoferii iubitei noastre urbe de un necaz – parcatul. S-a gândit Dorin al nostru și la oasele sărmanilor agenți ai poliției rutiere, ca acești să nu mai fie nevoiți să facă exerciții de îndoire a burții(pardon, corpului) atunci când scot plăcuțele de înmatriculare de la mașinile parcate în locuri interzise. Dar cum socoteala din creierul lui Chirtoacă nu se potrivește întotdeauna cu cea din jungla traficului chișinăuian, mai apar și situații de-a dreptul tragi-comice.

Recent, pe strada Pușkin apărură niște dungi desenate pe trotuar. Unii au presupus că dungile sunt făcute pentru a mai acoperi găurile din trotuar, alții însă au zis că-s desenate pentru a demarca locuri de parcare. Din păcate nu toți au conștientizat rolul dungilor, iar rezultatul îl veți vedea mai jos.

20112009639 Deși în aceste locuri ar încăpea mai multe autovehicule, totuși pe cei ce se ocupă de amenajarea orașului nu-i duce capul ce să facă cu urnele de gunoi care sunt amplasate în aceste locuri, deși lejer li s-ar putea găsi o altă locație. Iar pentru a defini și mai mult culmea prostiei, în unele locuri nu poți ajunge nici măcar dacă ai deține un jeep din ăla care vedem în filmele americane. Motivul: stau niște țevi ce barează accesul.

20112009640

În poza de mai sus vedeți unde pot ajunge consecințele prostiei moldovenești. Deși automobilul din imagine ar fi putut fi parcat în locul special amenajat, din cauza țevilor șoferul a fost nevoit să-și lase mașina chiar în mijlocul drumului. Iar dacă drumul e strada Pușkin la o oră de maximă aglomerație, consecințele sunt lejer de anticipat.

joi, 19 noiembrie 2009

Sunt român, deci votez!

Duminică vor fi alegeri prezidențiale în România, și nu numai. În premieră, pe teritoriul Republicii Moldova(mă refer la partea dreaptă a Nistrului) se vor deschide secții de votare și înafara ambasadelor sau secțiilor consulare ale țărilor în care se petrec alegerile.

Până cu câteva zile în urmă încă nu mă hotărâsem dacă voi merge sau nu la scrutin. Am rămas de-a dreptul dezgustat de felul în care decurge campania dincolo de Prut. Se petrec niște mârșăvii nemaivăzute încă de mine în 20 de ani. Tot ce mișcă în România e implicat în campanie electorală. De la cel mai neînsemnat vânzător de ziare până la cei mari moguli, toți militează pentru cineva. Și o fac într-o manieră care dezgustă tot poporul român. Dacă stai și urmărești talk-show-urile la televiziunile de profil, citești presa sau pur și simplu asculți un post de radio în mașină, peste tot vei resimți campania. Indiferent că se face mai mult sau mai puțin direct, peste tot cineva este adulat și altcineva blamat.

Nu știu care dintre cei 3 candidați cu șanse i-ar reprezenta mai bine pe români, în special pe basarabeni. Cert e că atâa Băsescu, cât și Antonescu și Geoană, vor reprezenta înainte de toate interesele celor ce-i susțin. Nu le pasă lor câtuși de puțin de românii de peste Prut, cu atât mai puțin de noi. Spun asta și văzând cum merge campania la noi. Antonescu ne-a ignorat cu desăvârșire. Geoană s-a băgat cu reclamă pe mai multe portaluri și ziare de la noi. Iar Băse și l-a trimis pe „ciumpalacul” ăla de Tomac să ne mai plictisească cu populismul său ieftin, de genul „Cetățenia e dreptul tău”. Băse, Tomac, mi-e în cot de populismul vostru ieftin, care nici măcar gândit nu e. La vot vor merge cei ce dețin deja cetățenie, așa că promisiunile oarbe de genul că basarabenii vor obține cetățenie peste noapte îi lasă reci pe cei ce o dețin deja. Cel puțin pe mine mă lasă rece. Mi-am dorit cetățenie – am obținut-o. Aștept altceva de la strategii de campanie, nu asemenea aberații. Mi-e în cot mie de veți mai da voi cetățenii sau nu, cine-și dorește cu adevărat le obține. Cine se simte român cu adevărat o obține.

Logic nu am de ce să merg duminică la alegeri. Candidații nu mi-au propus nimic. Nu am văzut niciun program care m-ar ajuta pe mine, cetățean român cu domiciliu în Chișinău, să- mi ușurez viitorul. Din păcate, ori poate din fericire, nu acționez întotdeauna conform logicii. De asta voi merge duminică la vot. Voi vota cu cel ce cred că va face ceva măcar pentru România de dincolo de Prut. Pentru mine ar fi de ajuns și asta. Voi mai merge la vot pentru că sunt român, pentru că vreau să mă simt mândru de România și pentru a arăta că nu toți cei de aici și-au „luat” cetățenie doar pentru a fugi mai repede în Italia. Eu am obținut cetățenia pentru că sunt român. Iar datoria unui român este să-și facă țara mai bună. Putem face asta inclusiv votând duminică.

marți, 17 noiembrie 2009

Trăim în Moldova

Se-ntâmpla în noiembrie 2004. Un tânar (să-i zicem Vasile) student la Chișinău, s-a întors în weekend acasă, în satul de baștină. Vasile nu era un mare amator al distracțiilor, al discotecilor sau al exceselor nocturne. La rugămintea unor prieteni a mers însă la discoteca din sat. Acolo toate bune și frumoase. Asta până-și făcu apariția polițistul satului(uciascovâi). Băut bine de tot, ăla a început a amenința tinerii ce se distrau în discotecă. Pentru a fi lăsați în pace, tinerii de acolo cedau presiunilor individului și-i „puneau” o bere, o ciocolată sau ce mai cerea namila cu epoleți. Ion, unul dintre amicii lui Vasile nu s-a lăsat însă impresionat de amenințările polițistului beat, iar în consecință s-a ales cu doi pumni în stomac. Ion a încercat să riposteze, dar a fost pe loc aburcat într-o mașină și dus la sectorul de poliție din raion. Indignat de ce s-a întâmplat, dar și îngrijorat pentru soarta amicului său, Vasile a sunat la 902 pentru a povesti ce s-a întâmplat. La celălalt capăt al firului era un polițist destul de amabil. Acesta a cerut toate datele lui Vasile și l-a asigurat că totul va fi ok.

Peste două ore se întoarce individul cu epoleți în sat, merge val vârtej chiar la Vasile și-i aplica mai mulți pumni în ficat. A urmat o adevărată teroare pentru tânărul nostru, care a fost bătut nu doar de „uciascovâi”, ci și de un alt polițist cu care s-a întors acesta. Abia după ce s-a externat din spital, Vasile a aflat care a fost cauza bătăii crunte pe care a primit-o de la acel individ care purta epoleți. Plângerea făcută la 902 de Vasile a fost primită chiar de un bun prieten al învinuitului. Acesta i-a dat datele lui „uciascovâi”, iar mai departe știți cu toții ce s-a întâmplat.

În aprilie 2009 sute de oameni nevinovați au fost maltratați în comisariate sau în plină stradă. Majoritatea dintre ei s-au bucurat că au scăpat cu viață din acele labirinte ale torturii și nu au mai depus nicio plângere împotriva nimănui. Cei însă ce au depus plângeri ori au pățit ca Vasile al nostru, ori în cel mai bun caz, nimeni nu a fost tras la răspundere. Dacă aceste lucruri sunt un pic de înțeles până la instaurarea noii guvernări, atunci din septembrie încoace nu poate exista nicio scuză.

Spuneam și ieri că noua guvernare a ajuns în această postură și datorită zecilor de mii de CD-uri care au fost distribuite în această vară. CD-urile conțineau filme despre evenimentele din aprilie. Din acele filme reieșea clar cine sunt vinovații: Voronin, Țurcan, Tkaciuk, Reșetnikov, Papuc, Gurbulea etc. Au apărut și zeci sau chiar sute de mărturii a celor care au fost torturați în acea perioadă. Fostul deputat Valentina Cușnir a venit cu nume clare. Sergiu Mocanu ne-a vorbit despre târgul care i-a fost propus de Zubic: în schimbul declarațiilor sale precum că România ar fi finanțat devastările din 7 aprilie, i-ar fi fost eliberați fii. L-am auzit și pe Anatol Mătăsaru cum ne-a spus că Serghei Cociorva și alți polițiști l-ar fi impus să dea declarații precum că Lorena Bogza sau Vlad Filat i-ar fi dat bani să participe la proteste. Zeci de oameni mi-au spus în aprilie aceleași istorisiri. Ce dovezi mai vrei Nagacevschi? Ce filme să-ți mai dea lumea? Sau voi vreți să-i înfundați pe acei pioni care au activat pe 7 la președinție și parlament? Ei bine, acei pioni nu sunt decât niște vagabonzi și alcoolici de pe la Poșta Veche, faceți o razie și-i găsiți în câteva minute. Dar nu ei sunt vinovați! Vinovații sunt cei despre care ați relatat voi în filmele electorale. Vinovații sunt cei despre care ne-a vorbit Cușnir, Mocanu sau Mătăsaru.

A, dar naivul de mine uitase că voi l-ați pus pe Cociorva comisar general al capitalei. Uitasem și că vă gudurați pe lângă Țurcan ca acesta să vi-l voteze pe Lupu la președinție.

De ce Zubic nu e anchetat pentru târgul propus lui Mocanu? De ce Gurbulea nu e anchetat pentru zecile de dosare penale aberante pe care le-a deschis în perioada mandatului său? Ce se întâmplă cu procurorii care i-au intentat dosare lui Stati, Brega, Marinescu, etc? Doar s-a dovedit că au fost dosare la comandă. Ce se întâmplă cu zecile de polițiști care au torturat tineri, iar numele lor au fost dezvăluite de cei torturați? Ce se întâmplă cu Starîș, cel ce a regizat acel aberant „Atac asupra Moldovei”? Nagacevschi, Zubco și toți ceilalți, de ce dovezi mai aveți nevoie?

Știți ce s-a întâmplat cu cel ce l-a torturat pe studentul Vasile? S-a ales cu o mustrare prin 2005, ca mai apoi să ajungă vice-comisar în raion. Ce s-a întâmplat cu Cociorva? A fost numit comisar al capitalei. Ce se va întâmpla cu Țurcan? Va fi vice-președinte al parlamentului după ce-l va vota pe Lupu la președinție.

Trăim în Moldova, iar atunci când suni la 902 pentru a depune o plângere, riști să ajungi tu după gratii. Trăim în Moldova, iar cei ce au torturat în aprilie nu vor fi trași la răspundere niciodată, deoarece va mai fi nevoie de serviciile lor. Trăim în Moldova, iar cei ce au organizat protestele din aprilie pleacă la Calrovy Vary, sunt curtați pentru a-l vota pe Lupu sau pur și simplu sunt lăsați în plata nimănui. Trăim în Moldova, iar în Moldova cei cu funcții înalte sunt toți cumnați, cumătri, frați sau prieteni. Trăim în Moldova, adică într-un mare căcat!

luni, 16 noiembrie 2009

(video)Chirtoacă și Catan aduc mulțumiri sincere protestatarilor din aprilie

Au trecut mai bine de două luni de la instaurarea noului guvern. Schimbări s-au înregistrat. Premierul Filat a fost a la Bruxelles și București, a fost semnat acordul cu FMI, etc. Din păcate, noul guvern rămâne deficitar la multe alte capitole.

Nu vreau să vorbesc acum despre mai mulți miniștri care nu prea au ce căuta în acele funcții, deoarece o voi face pe viitor. Astăzi vreau vorbesc despre acești funcționărași mai mici, care se țin tari ca piatra în funcțiile lor, regăsindu-se acolo de prin anii 90. Și deși „puterile” s-au tot schimbat, ei au rămas acolo întotdeauna. Și să nu vină acum domnul prim-ministru cu argumente de genul competenței sau mai nu știu eu ce. Dacă erau competenți atunci realizau ceva de-a lungul zecilor de ani cât s-au menținut în funcții. Și când spun realizau nu mă refer la vilele de la Telecentru pe care le dețin și nici la bolizii care nu mai încap prin garaje. Mă refer la realizări pentru amărâții d-alde mine sau cei ce se obosesc pentru a accesa acest blog.

OK, să zicem că încă mai stă în picioare argumentul cu perioada scurtă de la instalarea noului guvern, că încă mai e timp pentru a face „curățenie”, dar atunci când pui în funcții oameni compromiși ce argument mai poate să stea în picioare?

Nu știu ce reprezintă pe plan profesional domnul Victor Catan. O fi un polițist demn, bun, curajos, corect, etc. Pe mine acest om însă nu m-a convins absolut deloc de când a fost numit ministru(cu excepția amplasării unui indicator rutier). Nu vreau să mai reamintesc că partidul care l-a propus la această funcție, PLDM, avea inițial o altă candidatură, cea a lui Vitalie Nagacevschi. Candidatură pentru care printre altele am militat și eu și alții ca mine în campaniile electorale. Dar revenind la Catan, spuneam că acest om nu m-a impresionat cu nimic, poate doar cu discursurile agramate pe care le are în conferințele de presă și intervențiile de la tribuna parlamentului. Că o fi având autoritate prin poliție, bravo lui, dar să folosească această autoritate întru binele cetățeanului, nu pentru altceva.

Am aflat ieri că în funcția de comisar interimar al capitalei a fost numit un individ care s-a făcut remarcat în aprilie 2009. E unul dintre tipii care conform declarațiilor lui Anatol Mătăsaru, ar fi jucat fotbal cu protestatarii reținuți în acea perioadă. Nu știu al cui e meritul mai mare în această numire, al lui Catan sau al lui Chirtoacă, dar să nu uite cei doi că dacă nu erau protestele din aprilie și mai apoi implicarea activă a tinerilor în campanie din iulie, fără de care nu mai devenea Catan ministru în vecii vecilor, iar Chirtoacă s-ar fi luptat și acum prin CMC cu tot felul de „țipălăi”, epitetul îi aparține. În semn de mulțumire pentru tinerii torturați și de acest Cociorva, îl numesc comisar alo capitalei.A demisionat Dracu’ și în locul său a venit tat’su. Sau fiu’su, că ăsta pare a fi mai tânăr.

Gafe de genul celei expuse mai sus se produc peste tot. Am aflat de acest caz deoarece problema polițiștilor este una mai specială. Poliția moldovenească reprezentând gangrena societății încă de mult timp, acutizată la extrem în aprilie 2009.

Nu știu la ce se gândesc cei ce au ajuns la guvernare și datorită CD-urilor cu torturile din 7 aprilie. Dar să nu uite că sunt șanse mari de tot ca anul viitor să fie anticipate. Iar atunci alegătorii vor veni la întâlnirile electorale cu CD-urile din iulie 2009.

Update: La cererea unor vizitatori ai blogului am inserat materialul video unde Anatol Mătăsaru povestește despre maltratările la care a fost supus de noul comisar interimar la capitalei.

vineri, 13 noiembrie 2009

Despre grosolănie și demnitate. Despre porci și despre oameni

Își mai amintește cineva ziua de 8 aprilie 2009? Atunci, președintele țării la acea oră, Vladimir Voronin, a convocat toți rectorii instituțiilor universitare din Chișinău și i-a făcut cum i-a venit la gură. Niciun distins șef de universitate moldovenească nu și-a permis să iasă dracului din sală și să-l sfideze pe dictatorul comunist. Ba mai mult, după ce au fost făcuți de Voronin violatori, hoți, incompetenți, corupți, cei ce se ocupă cu educația tinerilor noștri s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat îndelung pe Voronin. Se spune că unii ar fi făcut pe ei de emoție.

12 noiembrie 2009 – Voronin nu mai e președinte de stat, dar e președintele celei mai numeroase fracțiuni parlamentare. Face o conferință de presă în care jignește de-a dreptul grosolan pe majoritatea liderilor din AIE. Tot la 12 noiembrie 2009 ne aflăm într-o profundă criză politică și economică, iar asta se datorează în mare parte comuniștilor, mai bine zis șefului lor, Voronin.

Nu în zadar am început articolul cu cazul petrecut la 8 aprilie. Dacă ne mai amintim și articolele din presă în care ni se dezvăluiau bătăile crunte pe care le luau alde Stepaniuc sau Tarlev atunci când lui Voronin nu-i plăcea ceva, începem să înțelegem de unde vine toată autoritatea lui Voronin printre comuniști. Astăzi sunt mai mulți comuniști care ar vota și cu mâinile și cu picioarele pentru Lupu, dar frica și teroarea la care au fost supuși de Voronin timp de 8 ani de zile îi face să stea închiși într-un birou de la Palatul Republicii, atunci când se petrece procedura de votare a președintelui.

La 13 noiembrie 2009, prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, aflat la București la summit-ul ICE, și-a cerut permisiunea de la oficialii europeni ca la București să vorbească în limba sa maternă – româna. Filat e și el un lider politic de la Chișinău. La fel ca Voronin e președintele unui partid parlamentar. Din fericire similitudinile dintre cei doi se termină aici. Pe mai departe între Filat și Voronin încep diferențele ca între cer și pământ. Voronin e dictator la el în partid, Filat e prieten cu toți colegii săi. Voronin înjură ca la ușa cortului în conferințele de presă și vorbește într-o limbă pocită, de multe ori trebuind să-ți ia ceva timp ca să te dumirești ce a vrut să spună în ruso-maldavineasca sa. Filat vorbește în română, și o face într-un fel în care te face mândru de limba ta maternă. Voronin în 8 ani a făcut 3-4 vizite în statele UE, dar și atunci și-a bătut joc de țara pe care o conducea și a vorbit în rusă. Filat în 2 luni a fost la Strasbourg și București, și a vorbit într-o limbă europeană – româna.

Orice om care nu și-a pierdut toată luciditatea, care este curajos și care se respectă, va face diferența între acești doi oameni. Între un om și un porc de fapt. Dacă vor fi anticipate, atunci îi voi întreba pe alegători: „Votați cu porcii sau cu oamenii”? Iar de argumente nu voi duce lipsă.

PS: Domnule Filat, a trecut jumătate de an de când aplaudacii lui Voronin făceau pe ei în fața dictatorului. Acei aplaudaci sunt și astăzi rectori de universități. Îi lăsăm pe tinerii noștri să fie educați de asemenea indivizi? Avem nevoie de oameni!

miercuri, 11 noiembrie 2009

Cum a ajuns Lupu cel mai iubit dintre pământeni sau mai bine Winston decât Cosmos în ambalaj de Marlboro

Îmi amintesc de 6 martie anul 2005, atunci am văzut la Mesager o față care nu dădea rău deloc pe sticlă, un discurs deosebit de atent, fiecare cuvânt fiind parcă ales înainte de a fi pronunțat, și niște ochelari puși pe nasul unui individ despre care tocmai aflam că e noul Președinte al Parlamentului. L-a început mi-a părut că visez. După 4 ani în care am văzut tot felul de Voronini, Ostapciuci și Stepaniuci, care deși poate nu se asemănau la fizic, erau siamezi în gândire, apăruse o față aproape nouă - Marian Lupu. Că după câteva luni mi s-au spulberat toate speranțele, ăsta-i alt subiect, eu altceva vreau să abordez astăzi.

Lupu - cel mai de încredere politician din Moldova Conform sondajului IMAS făcut public la 6 noiembrie curent, Marian Lupu e politicianul care se bucură de cea mai mare încredere din partea moldovenilor. Fie că ne plac nouă aceste rezultate sau nu, ele nu pot fi prea departe de adevăr. Conform măsurătorilot IMAS, Lupu se bucură de încrederea a 47% din populație, depășindu-l clar și pe cel ce se credea invincibil odată, fostul său șef de partid, Vladimir Voronin. Cum a ajuns Lupu aici?

Președinte al Parlamentului

Fără îndoială, Lupu și-a făcut cel mai mare capital de imagine în perioada în care a îndeplinit funcția de Președinte al Parlamentului. Ne amintim că sondajele făcute în preajma precedentelor campanii electorale îl plasau pe Lupu la capitolul încredere imediat în spatele lui Voronin, bucurându-se de un procentaj de aproximativ 35-40%.

Dezertor din tabăra comunistă și președinte al PD

Cel mai mare hop peste care a fost nevoit să treacă Lupu în cariera sa politică, este momentul în care a părăsit tabăra comunistă și a mers în partidul aproape amorf al lui Diacov. Sincer, nu credeam că la 29 iulie PD-ul în frunte cu Lupu va obține mai mult de 7-8%, și nu eram singurul care credea asta. Cu toate astea, Lupu a obținut un rezultat extraordinar la acele alegeri: 12.5%. Nu puțini sunt cei care spun că dacă Lupu pleca mai devreme de la comuniști obținea un rezultat mult peste cel de la 29 iulie, dar atunci o fi prins la curaj omul. Ce să-i facem?

Candidat la funcția de președinte din partea AIE

O parte din capitalul de încredere de care se bucură acum Lupu se datorează și faptului că este candidatul Alianței la funcția de președinte. Indiferent de ce prerogative ar avea președintele la noi în țară, el totuși va fi primul om în stat în viziunea omului de la țară încă mulți ani de-acum încolo. Iar cele 10-12%(și nu numai) pe care le-a adăugat Lupu față de ultimul sondaj, se datorează faptului că Filat, Chirtoacă, Ghimpu și Urechean spun toți într-un cor că și-l doresc pe Lupu președinte. Spun că nu doar 10-12% din capitalul lui Lupu vine ca urmare a faptului că este candidatura Alianței la funcția de președinte, deoarece odată cu plecarea lui de la comuniști, cu siguranță că unii alegători ai acestui partid și-au pierdut încrederea în el, dar totuși nu un procent foarte semnificativ.

Cum a ajuns Lupu aici

Cu riscul de a-mi mai lua înjurături, trebuie să scriu și acest paragraf, care cu siguranță nu va plăcea multora. Marian Lupu a fost caracterizat perfect de un oarecare Boris Asarov. Acesta a spus ceva de genul că Lupu ar fi un copac mare și frumos putred pe dinăuntru. Tot Asarov ne-a povestit cum prin anii 90, Lupu atunci când mergea la petreceri umplea un pachet de Marlboro cu țigări Cosmos, pentru a părea astfel mare șmecher, fumător de țigări scumpe. Ei bine, cam acesta este Lupu. Un om care vrea să pară că stăpânește bine limba română, dar care este reperat imediat de un tânăr absolvent care a reușit să ia cu succes bacul la română(fără fițuici). Putem cu ușurință să ne amintim de celebrul „ca caracter și ca conținut” sau de „poluceaietsa-s-a primit”, cu care acest om jignește limba română. Cu toate astea, Lupu stăpânește mai bine româna decât ceilalți lideri AIE, nemaivorbind de comuniști. Poate doar Chirtoacă vorbește mai bine decât Lupu. Lupu mai are de câștigat și din faptul că Urechean și Ghimpu adesea se comportă ca niște bădărani la tv, iar Filat o mai ia și el pe arătură câteodată. Pe când Lupu e același întotdeauna: cumpătat, elegant, care nu ridică niciodată tonul, etc.

Priveam luni seara „În Profunzime” cu cei 4 lideri, și spre marea mea dezamăgire vedeam cum Lupu se prezenta cel mai bine acolo(deși nici pe departe nu e cel mai bun). Ghimpu o ținea pe glume răsuflate, Urecheanu debita tot felu’ de prostii de genul „eu voi fi președinte”, doar că de data asta „era sigur că comuniștii vor veni și-l vor vota pe Lupu”, iar Filat de multe ori avea niște intervenții enervante în timpul discursurilor celorlalți, meteahnă de care liderul PLDM suferă de mai mult timp. În toată această atmosferă, Lupu era cel mai puțin coleric, cel mai atent la discurs, omul care nu se hazarda cu pronosticuri aberante și care nu deborda de optimism exagerat. Când de antipatic nu mi-ar fie mie Lupu, trebuie să recunosc că aproape de fiecare dată dă mult mai bine pe sticlă decât ceilalți lideri AIE.

Lupu mai are de câștigat mult și din faptul că repezintă interesele votanților comuniștilor. El nu vrea istoria românilor, vorbește limba moldovenească, nu vrea aderare la NATO și merge foarte des la Moscova. Ori, acest tip de atitudine place foarte mult unei anumite clase sociale de la noi.

Unde va ajunge?

La această întrebare este greu de dat un răspuns. E cert însă că Lupu și partidul său vor ajunge foarte departe dacă va fi ales în funcția de președinte. Având un guvern competent, care va duce în cârcă tot greul, Lupu ar profita de pe urma acestui fapt, deoarece după cum vă spuneam, percepția moldoveanului e că tot ce se întâmplă bun în țară se datorează președintelui. Sigur, asta nu e caracteristic tuturor moldovenilor, dar peste 50% dintrei ei gândesc așa. Lupu va stagna, poate chiar va pierde din imagine dacă nu va fi ales acum președinte. În aceste condiții ar apărea mult mai rar la televizor, marii câștigători de pe urma acestui fapt fiind cu totul alții.

Concluzii

Ghimpu cu toată lipsa sa de tact și Filat cu intervențiile uneori enervante nu vor fi însă niciodată Cosmos în pachet de Marlboro. Ei sunt cei care sunt: primul – un om uneori neghiob de sincer, al doilea - un tip plăcut, competent, căruia nu-i este teamă că i-ar fura alții din imagine. De Urecheanu nu mai zic nimic, deoarece cu tot regretul, acest om a pierdut de mult trenul său, neștiind să-și aducă în echipă oameni care să facă imagine partidului pe care-l conduce. Sau poate lui Urecheanu i-a fost frică să-i lase pe alții să se afirme. Așa că chiar de s-ar bucura Lupu de 99% din încrederea moldovenilor, eu tot nu mi-l voi dori niciodată pe acest om președinte. Mai bine fumez Winston, decât Cosmos în ambalaj de Marlboro.

marți, 10 noiembrie 2009

Nimic nou sub…nori

Nealegerea șefului statului astăzi era previzibilă. Acest prim tur de scrutin n-a fost util nimănui, cu excepția comuniștilor, care au jucat una din ultimele lor cărți. Mi-au părut interesante declarațiile lui Mișin, făcute înainte de începerea ședinței parlamentului. Fruntașul comunist a declarat că pentru ei nu contează numele care este înaintat de Alianță, ci doar faptul că el este înaintat de Alianță. Adică PCRM-ul nu va vota pe nimeni la funcția de președinte cât va exista AIE.

Pe de altă partea, aseară la Protv, cei 4 lideri ai Alianței și-au declarat încă odată sentimentele profunde care-i fac să fie împreună. Destrămarea Alianței fiind o ipoteză care nici măcar nu merită a fi luată în discuție.

Un alt comunist, care este prezentat de presă drept un presupus susținător al lui Lupu, Vladimir Țurcan, a declarat de dimineață că aceste alegeri sunt neconstituționale, ăsta și fiind motivul pentru care el n-a participat la vot.

Aseară, comuniștii prin gura lui Petrenco au declarat că obligă fracțiunea din parlament să nu-l voteze pe Lupu. Urmare a acestei declarații presa și membrii Alianței s-au declarat de-a dreptul scandalizați. Cum Dumnezeu sfinte să obligi tu membrii fracțiunii să nu voteze?

Până la urmă tot ce se întâmplă acum nu este decât un spectacol mediatic. Mă uit ce se întâmplă și peste Prut, acolo unde miniștrii înaintați merg din 3 în 3 zile la audieri parlamentare, dar fără nicio șansă de a trece. La televiziuni e în general un circ mediatic de ultimă speță, care este de-a dreptul grețos. Din fericire la noi mass-media e încă la genunchiul broaștei(vorba lui Voronin), că de altfel ne-am confrunta și noi cu situația fraților de peste Prut. Și orice-ar spune Stepaniuc, acum mai mult ca niciodată dovedim că suntem un sânge și-un pământ. Circ și bălăcăreală pe Dâmbovița, circ și pe Bîc.

Acum, ca să revenim la oile noastre, vedem că comuniștii bat șaua ca să priceapă iapa. Ei nu vor vota un candidat al Alianței niciodată. Alianța zice că se iubește mai mult decât oricând. Dacă ar fi corecți și unii și alții, atunci cu siguranță am merge spre anticipate. Cum însă comuniștii știu că vor avea de pierdut cel mai mult de pe urma anticipatelor, își vor juca ultimele cărți până la cel de-al doilea tur de scrutin. Vor pune presiuni tot mai mari pe Lupu, în speranța că acesta va ceda și va alege funcția în detrimentul Alianței. Dacă Lupu nu va ceda, atunci sunt șanse mari să mergem spre anticipate. În varianta cu anticipatele nu cred însă nici măcar acum, după eșuarea primului tur, cred în continuare că Lupu va fi ales președinte. Prea multe ar avea de pierdut în cazul anticipatelor și comuniștii și copilul lor de suflet de 2 metri.

PS: Mă amuză copios Ghimpu, care se schimbă precum vântul. După ce aseară spunea că e sigur de faptul că comuniștii îl vor vota pe Lupu, azi s-a schimbat și a zis că el e sigur că nu vor merge comuniștii la vot nici la cea de-a doua încercare. Dar dacă nu-l vor face comuniștii președinte pe Lupu, atunci îl va face el. O fi poate vreun Mesia? Sau începe să înțeleagă și el cu ce se mănâncă politica?

luni, 9 noiembrie 2009

Lupu în căutarea compromisului cu puricii de pe creierul lui Voronin

L-am văzut sâmbătă pe Voronin ieșit în public după foarte mult timp. Mi-a făcut impresia unui individ suferind, bolnav chiar. Discursul său ținut în fața celor câteva zeci de de nostalgici ai bolșevismului comunist, a fost unul prin care fostul președinte a dat semnale clare că se pregătește de anticipate. Până aici totul ok, dacă nu se mai întâmplau alte evenimente în acea zi.

Lupu se pare că iar s-ar fi întâlnit cu Voronin și, din fericire, se pare că nu s-a ajuns la niciun compromis. Orice-ar spune unii, după mine compromisul cu acest om reprezintă un pericol mult mai mare decât alegerile anticipate. De asta m-am convins încă odată și atunci când am auzit declarațiile de presă ale liderului comunist de imediat după mitingul bolșevic. În opinia acestui individ alegerea președintelui „e un purice pe lângă delile importante ale comuniștilor”. Tot atunci, Voronin nu s-a sinchisit deloc când a fost întrebat de ce nu participă la ședințele parlamentului. Fostului dictator i s-o fi părând că țara se află tot în labele sale, deoarece nu a motivat în niciun fel absența la ședințele în plen, spunând doar că „el ar avea încredere în fracțiunea majoritară”.

Tot acolo l-am văzut și pe Tkaciuk, cu rânjetu-i caracteristic de pe vremea dictaturii înfloritoare comuniste. Tkaciuk a participat și el, se pare, la întâlnirea cu Lupu. A fost foarte sfidător la adresa presei, ca de obicei.

Lupu nu s-a grăbit nici el să dea vreo declarație de presă de sâmbătă până azi, pentru a lămuri și celor 46% dintre naivii ce au încredere în el, ce a discutat cu liderul comunist. Lupu procedează și el ca foștii colegi de partid, adică apelează la presă doar când are nevoie de ea.

La final vreau să-i întreb pe toți cei ce m-au înjurat atunci când am zis că nu-l vreau pe Lupu președinte, dacă ei vor ca președintele să fie ales în cârdășie cu Voronin și Tkaciuk? Oare nu e clar că orice compromis la care s-ar ajunge cu comuniștii va duce până la urmă la destrămarea și așa șubrezii alianțe? Voronin și Tkaciuk sunt doi oameni bolnavi, ei trebuiesc scoși din viața politică, dar nu lingușiți de Lupu, poate-poate l-or vota, ca ma apoi, vorba lui Diacov, să vadă ei cum vor vota și cei din PD.

vineri, 6 noiembrie 2009

Virusul paranoii

Lumii în general și moldovenilor în special nu prea le place să trăiască și ei liniștiți și fără griji.

Nu că viața noastră ar fi prea strălucitoare și lipsită de orice griji, dar chiar de am trăi în paradis tot l-am găsi pe Michiduță și ni l-am pune-n capul mesei.

Observ cum transportul nostru public e din ce în ce mai gol în ultimu’ timp(și asta nu neapărat din cauza tarifelor „Jos Kirtoaka”), cum vânzarea la piață nu prea mai merge, iar la farmacii sunt cozi interminabile.

Motivul: așa-zisul virus AH1N1. Recunosc că și eu sunt un pic mai precaut în ultimul timp, dar trebuie să facem bine diferență între precauție și paranoia generală. Pentru că asta e acum în Moldova, paranoia.

Mă uitam cu zâmbetul pe buze la suporterii scoțieni care au venit la București pentru meciul Unirea-Rangers. Ei bine, acei băieți bine făcuți când au fost întrebați dacă nu le e frică de Gripa Porcină au răspuns că le e mai frică de soție decât de această prostie.

Iar atitudinea scoțienilor să știți că nu e una blamabilă. Pentru că dacă AH1N1 a reprezentat un pericol de temut, asta a fost în faza incipientă a dezvoltării sale, nu acum când s-au descoperit și vaccine pentru a le preveni. Și până la urmă mare diferență între o gripă normală și acest virus paranoic nu e. Dacă vezi simptomele și mergi la timp la medic ești înafara oricărui pericol. Doar că va trebui să stai câteva zile sub supraveghere medicală.

Mass-media nu derulează o campanie de informare pentru că probabil astfel ar pierde un subiect cu care să bată apa’n piuă de dimineață până seară. Mai există și diferite interese, companii farmaceutice ce fac profituri de milioane în urma acestei paranoi generale.

Pe mine nu m-a luat încă gripa, nici de-un fel nici de altu’. Dacă tot e epidemie eu am remediile mele. Și știți care sunt? Izvarul și usturoiul.

PS: Oare dacă erau comuniștii la putere se mai înregistra vreun caz de AH1N1 la noi? Că din câte-mi amintesc pe vremuri înfloritoare comuniste când peste tot era aviară, la noi nimic. Bun și comunismul câteodată.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Nu mi-l doresc pe Lupu președinte!

Aseară am simțit și eu pe propria-mi piele plusurile emiterii „Vocii Basarabiei” pe noua frecvență, 102.3. Fiind la volan am ascultat și eu o parte din emisiunea „Forum”, cea pe care nu am mai ascultat-o de pe vremea ultimei campanii electorale.

Ce am auzit acolo m-a surprins puțin. Subiectul era alegerea președintelui, iar majoritatea celor ce sunau erau siguri că Lupu va fi ales sau cel puțin își exprimau speranța în acest sens. Și să știți că cei ce intervin în direct la „Vocea Basarabiei” nu sunt votanții comuniștilor sau ai lui Lupu(de PD nu zic pentru că nu prea există ca partid), ci ai PLDM-ului și PL-ului, poate și a AMN-ului.

Nu știu dacă moldovenii sunt naivi sau iertători. Poate că-și însușesc ambele caracteristici, deoarece-mi vine greu să înțeleg cum unii dintre votanții liberalilor și-l doresc pe Lupu la șefia statului. Să fi uitat ei că Lupu a fost primul ce ne-a spus că „că ca caracter și ca conținut” la 7 aprilie a fost o tentativă de lovitură de stat? Să fi uitat că Lupu fuma trabucuri de la fereastra parlamentului în timp ce jos se distrugeau clădirile? Era de ajuns ca Lupu să iasă în fața mulțimii și cu siguranță protestele nu se mai soldau cu atâtea devastări. Tot Lupu e cel ce a votat-o de două ori pe Greceanîi la funcția de președinte, părăsind corabia comuniștilor doar atunci când și-a dat seama că nu mai poate fi prim-ministru, așa cum îi promisese Voronin. Nu mai amintesc de cei 8 ani în care Lupu s-a făcut părtaș la toate crimele comuniștilor.

Nu-i mai puțin adevărat că dacă Lupu nu hotăra să meargă cu „Alianța”, acum poate n-am fi mai avut un guvern democratic. Dar chiar și în aceste condiții, Lupu merge la Moscova în același timp cu Voronin și negociază înscăunarea la Palatul Prezidențial. Am uitat oare noi că toate relele ni se trag de la Moscova? Că Moscova a dirijat din umbră tot ce s-a înâmplat în cei aproape de 20 de ani de așa zisă independență. Credeți că Moscova îl vrea pe Lupu președinte al țării și în același timp pe Ghimpu peședinte de parlament și pe Filat prim-ministru? Nu, eu cred că Moscova îl vrea pe Lupu președinte și atât!

Eu pot să afirm deschis că nu mi-l doresc pe Lupu președinte! Știu că mulți mă vor acuza, dar îmi asum riscurile.

Alianța de guvernare este formată din 4 partide. Guvernul a început foarte bine. Nu știu însă de ce mă tem că această alianță nu va dura pre mult. Când spun prea mult nu mă refer la 4 ani, ci chiar la unul singur. Iar scenariul ca peste un an să-l avem pe Lupu președinte și să zicem Dodon premier, nu este doar unul de groază, ci și unul foarte real. Îmi amintesc cum la o emisiune la Nit, Petrenco îl acuza pe Diacov că a uitat de principiile doctrinare ale formațiunii pe care o conduce și că votează cu ochii închiși cu Alianța. Răspunsul lui Diacov a fost ceva de genul „Votați-l pe Lupu președinte și veți vedea cum vom vota noi mai departe”.

Mi-l doresc pe Filat premier în continuare. Nu am nimic împotriva lui Ghimpu ca președinte de parlament. Nu vreau însă sub nicio formă să-l văd pe Lupu președinte. Cu Lupu președinte ne-am putea trezi ca niciunul dintre primii doi să mai fie în funcțiile pe care le ocupă acum. Chiar ne mai dorim 4 ani de comunism? Doar noi singuri spunem că în cazul anticipatelor comuniștii vor avea de pierdut. Și fiți siguri că nu Lupu va obține mai mult!

luni, 2 noiembrie 2009

România ne dă doze

Tocmai am aflat la finalul unui talk show savuros de pe Realitatea TV că România va furniza Moldovei 20 de mii de doze de vaccin antigripal A H1 N1. Declarația a ieșit chiar pe gura dublului ministru, Adriean Videanu. Se vede că e campanie electorală, altfel nu cred că Videanu mai purta atâta grija fraților de peste Prut. Poate le aduce chiar Băse în vizita electorală de la Chișinău?

Călin Hera: Salvarea Basarabiei prin NATO

Nu obișnuiesc să postez articole ce nu-mi aparțin pe blog decât în cazuri excepționale. Ei bine, acesta este unul dintre ele. Editorialistul de la EVZ, Călin Hera, unul dintre puținii jurnaliști de peste Prut care e bine informat asupra ceea ce se întâmplă la noi, prezintă un punct de vedere ce merită citit asupra viitorului Republicii Moldova și a relațiilor acesteia cu NATO

Călin Hera: „În contextul în care se află azi Chişinăul, neutralitatea înseamnă zonă gri, adică influenţa Rusiei, deci subdezvoltare”.

Basarabia e locul în care se vorbeşte mult. Există însă momente în care e nevoie de mai puţine vorbe şi de mai multe fapte. De decizii curajoase. Acum e un astfel de moment. Acum, când Chişinăul se află la jumătatea distanţei dintre vizita la Moscova a viitorului preşedinte, Marian Lupu, şi declaraţia de la Bucureşti a vicepreşedintelui american, Joe Biden.

„Puteţi ajuta Moldova, Georgia, Ucraina pe drumul lor spre stabilitate durabilă şi prosperitate. Este vremea voastră să conduceţi... Iar noi vom fi partenerii voştri în îndeplinirea promisiunilor din 1989”, a spus Biden în deja celebrul discurs de la Biblioteca Universitară.

Ce e cu Moscova? Ieri, Marian Lupu, candidatul la preşedinţie al Alianţei pentru Integrare Europeană, a anunţat că pleacă până în capitala Rusiei, „la invitaţia partidului Edinaia Rossia”.

În urmă cu câteva zile, se întâlnea, într-un hotel de patru stele din Chişinău, cu liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. Discuţia nu a dus la niciun rezultat. Coincidenţă: Voronin va fi el însuşi la Moscova, pentru a se întâlni cu nişte „colegi”, fix în acelaşi timp cu Lupu. Acelaşi Lupu, care părăsea astă-vară Partidul Comuniştilor din Republica Moldova pentru a se pune în fruntea opoziţiei anticomuniste. Acelaşi Lupu care, săptămâna viitoare, ar putea fi votat preşedinte de majoritatea democratică şi o parte a minorităţii comuniste.

Acesta e contextul încurcat în care se joacă soarta Basarabiei. Acesta e momentul în care basarabenii trebuie să ia cea mai importantă decizie: rămân în zona gri a neutralităţii sau se exprimă hotărât pentru drumul spre Vest. Căci alungarea de la putere a comuniştilor nu va fi deplină decât atunci când noua conducere de la Chişinău (preşedinte, parlament, guvern, servicii secrete) va lucra pentru o adevărată schimbare de direcţie. Aşa şi numai aşa va fi o nouă conducere şi nu prelungirea celei vechi: dacă va schimba macazul. Dacă va porni cu hotărâre spre structurile europene şi euroatlantice. NATO şi UE, ca să fie clar! Aici nu încap nuanţe.

Neutralitatea statuată prin Constituţia Republicii Moldova a fost o soluţie de compromis. A părut chiar o formă de curaj, la un moment dat. Un moment depăşit. Oamenii de stat basarabeni trebuie să fie conştienţi că neutralitate, în contextul în care se află azi Chişinăul, înseamnă zonă gri. Iar zonă gri, cu atât mai mult cu cât situaţia Transnistriei rămâne tulbure, înseamnă a rămâne sub in fluenţa Rusiei. Iar influenţa Rusiei înseamnă subdezvoltare.

E de înţeles, până la un punct, reţinerea autorităţilor de la Chişinău. Populaţia, majoritar neinformată şi manipulată masiv amar de vreme, priveşte cu neîncredere relaţia cu NATO. Lupu, Filat, Urecheanu, Chirtoacă şi ceilalţi aici trebuie să lucreze în primul rând, la informarea corectă a populaţiei. Ei trebuie să le spună oamenilor ce înseamnă NATO şi Uniunea Europeană, ce fac şi ce nu fac ele.

Dar, înainte de asta, noua conducere de la Chişinău trebuie să înţeleagă, să accepte, să-şi asume şi să sprijine cu toată forţa adevăratul interes naţional al Basarabiei: drumul decisiv spre Vest! Altfel, totul e degeaba, şi noi şi noi generaţii de tineri basarabeni îşi vor căuta norocul prin străinătăţuri.

Sursa: Evenimentul Zilei

La vară, spre toamnă, o să fie mult mai bine

Weekendul trecut a fost unul al paradoxurilor. Un weekend care prin trecerea lui mi-a trezit și mai multe semne de întrebare în legătură cu viitorul nostru, al năpăstuiților basarabeni.

Bună seara!

Vineri seara am fost în platoul emisiunii „Bună Seara”. Ne-am simțit ca și-un platou pus într-un congelator. Emisiunea a avut loc în holul „Palatului Feroviarilor”, iar temperatura tindea spre 0. Pe lângă faptul că m-am convins încă odată de calitățile de jurnalist a lui Mircea Surdu, emisiunea a fost cam anostă. Vina n-a fost a moderatorului pe cât a celor 5 invitați, care la fel ca întotdeauna indiferent că au vorbit multe unii sau aproape nimic alții, nu s-a discutat de fapt nimic esențial.

Moscova sau NATO și UE?

Sâmbătă de dimineță(spre amiază) m-am trezit cu „Vocea Basarabiei” și Iurie Leancă. Ministrul de Externe și al Integrării Europene a vorbit bine, ca întotdeauna de altfel. A reiterat importanța aderării Republii Moldova la NATO. Asta în timp ce Lupu era la Moscova și se ruga de ruși să-l pună Președinte. Mi-am dat seama că atâta timp cât există AIE în actuala formulă nu avem nicio șansă să aderăm la NATO și, spun eu, nici la UE. Atâta timp cât Lupu va merge cu plecăciuni la Moscova pentru înscăunare, nici nu cred că putem lua în discuție aderarea la Alianța Nord-Atlantică(uite asta alianță, nu de-a noastră), mai ales că două componente ale Alianței noastre sunt categorice împotriva aderării la NATO.

Mi-am zis că dacă există o șansă să vedem noi vreodată NATO e să ne apucăm serios de educat moldovenii în privința plusurilor care ne-ar aduce statutul de membru al Alianței. Îmi amintesc cum datorită mass-mediei românești, o întreagă Românie plângea când în 1999 s-a ratat aderarea la NATO. Tot datorită mass-mediei în 2004 a fost o adevărată sărbătoare națională când România a aderat la NATO. Unii români credeau că odată cu aderarea nu va mai exista nici seceta. N-a fost chiar așa, dar România a avut mult de câștigat din statul de membru, iar în 2007 a intrat și în UE.

A luat și vaca și găina, a golit și iazul. Chiar și murăturile din beci au dispărut

Vizita lui Ghimpu de ieri de la Condrița mi-a amintit de războaiele moldo-otomane. Când moldovenii ardeau fânețurile și otrăveau fântânile, ca să se otrăvească turcii. Din păcate tot ai noștri cădeau în convulsii.

Așa și cu Voronin. A plecat de la Condrița și-a luat tot: găină, pește, pat, murătură, vin. Da ce? Să le înfulece Ghimpu? Pravelino! La fel ca și-ntrecut, poate i-o sta Voronului vreun os de pește-n gât. Sau poate vaca i-o da vreo copită când o încerca s-o sugă, pardon, mulgă.

E ger al naibii afară. Iar iarna e departe să înceapă. Parcă-i dat tot dracu și ghinioanele se țin scai de noua guvernare. Totuși sunt sigur că la vară, spre toamnă, o să fie mult mai bine.