Trăind din amintiri… Cam așa a arătat Italia astăzi împotriva Paraguayului.
Și cum să joci când ai în teren epave de fotbaliști precum Cannavaro, Iaquinta sau Zambrotta?
La ce a arătat astăzi Italia, nu merita nimic mai mult. Dacă paraguayenii ar fi avut puțin mai mult curaj, cred că ar fi putut obține chiar 3 puncte din acest meci, deoarece apărarea italiană, atât de lăudată cândva, acum e mai aproape de Circ du Soleil decât de Cupa Mondială.
Deși pentru jocul prost de astăzi ar putea fi învinovățiți și sud-americanii, eu cred că n-ar trebui să învinovățim prea mult echipa lui Martino. Până la urmă au întâlnit Campioana Mondială, pe care au mai și condus-o din minutul 39, când a marcat Alcaraz, până la golul egalizator al lui De Rossi, înscris în minutul 63.
Și dacă e ceva de remarcat în această partidă, atunci trebuie să apreciem pressingul extraordinar al Paraguayului, care la scorul de 1:0 ținea constant 3-4 oameni în jumătatea italiană pentru a pune presiune.
Rezultatul de 1:1 este până la urmă cel mai rău pentru neo-zeelandezi și slovaci, cei care sperau la o victorie din partea Italiei astăzi, pentru a avea șanse în lupta pentru locul 2 cu Paraguayul.
Așadar, Italia și Paraguay au câte un punct, iar mâine se vor întâlni Noua Zeelandă și Slovacia. Orice rezultat s-ar înregistra în această partidă, cred totuși că „Squadra Azzurra” și paraguayenii nu vor avea nicio problemă să iasă din grupe.
Mâine avem alte 3 meciuri: Noua Zeelandă – Slovacia (14:30), meciul vedetă de până acum al Mondialului, Coasta de Fildeș – Portugalia (17:00) și cea mai dezechilibrată partidă din actualul turneu final, Brazilia – Coreea de Nord (21:30).
Bătrânii sunt buni, dar mai mult pe bancă decât în teren.
Niciodata nu mi-a placut de selectionata Italiei din cauza jocului pe care-l aratau si inca il arata, de aceea nu voi fi obiectiv in aprecieri. Totusi a fost un joc echilibrat, desi speram ca italienii sa nu egaleze :D
RăspundeţiȘtergereP.S. Multumesc pentru link ;)