Deși Parlamentul de legislatura a XVII-a își consumă tocmai ultimele zile de existență, iar până la dizolvarea sa au rămas zile numărate, în care ar trebui analizate și votate numeroase proiecte de lege, una dintre componentele AIE a găsit de cuviință să boicoteze ședința de astăzi. Este vorba despre PD-ul lui Lupu, iar motivele părăsirii ședinței legislative par a fi unele mai degrabă populiste decât reale și argumentate.
Lazăr zice BA, iar Lupu DA
Motivul care i-a determinat pe membrii PD să părăsească ședința legislativului are ca fundament refuzul de a introduce pe ordinea de zi un proiect de lege privind majorarea pensiilor. Până aici totul e ok. Doar că eu am rămas foarte surprins de inițiativa lui Lupu, mai ales că aceasta a venit în urma unor declarații ale domnului Valeriu Lazăr, vicepreședinte PD și Ministru al Economiei, făcute ieri seară la Jurnaltv, prin care acesta spunea că nu există bani în buget pentru a putea majora pensiile.
Semne de întrebare în legătură cu intențiile nobile ale Lupu mai trezește și faptul că chiar cu o săptămână în urmă, doi deputați neafiliați, membri ai MAE, au venit cu o inițiativă asemănătoare, de a majora pensiile. Atunci membrii PD, în frunte chiar cu Marian Lupu, au votat contra introducerii pe ordinea de zi a inițiativei lui Untilă și Colesnic. Nu a trecut decât o săptămână de la acel eveniment. Oare ce l-o fi determinat pe Lupu să-și schimbe brusc opțiunea într-un termen atât de scurt?
PD pe urmele PCRM
Inițiativa PD-ului, cu un profund parfum populist, seamănă izbitor de mult cu acțiunile PCRM-ului din preajma campaniilor electorale. Să nu uităm cum foștii colegi de partid ai domnului Lupu își aminteau de bugetari chiar în preajma campaniilor electorale și decideau niște majorări salariale total lipsite de fundament. O altă strategie de campanie a comuniștilor era legată de numirea datei alegerilor parlamentare imediat după 1 aprilie, atunci când pensionarii beneficiau de pensii indexate cu câteva procente.
Domnul Lupu, care de fiecare dată amintește că numai miniștrii PD sunt buni și că doar acestora li se datorează micile reușite ale guvernului Filat, probabil și-a dorit să mai aibă un subiect de campanie electorală. Din fericire, de această dată, PLDM-ul și PL-ul nu a cedat șantajului venit dinspre ”democrați” și au luat, în sfârșit, o decizie lucidă. Chiar dacă această decizie l-a supărat rău pe Lupu și l-a determinat să părăsească ședința în plen.
Păcat că nimeni nu a amintit cum unii dintre aceiași membri PD, cu câteva luni în urmă, au votat împotriva inițiativei PLDM de a lichida judecătoriile economice. Inițiativă care nu determina mari cheltuieli bugetare, ba chiar din contra, care era menită să lichideze instanțele prin intermediul cărora se fac unele dintre cele mai mari excrocherii de ordin economic. Cu toate acestea, nimeni nu a părăsit atunci ședințele legislativului.
Circul la care s-a pretat Lupu și colegii săi, a demonstrat încă odată că Alianța pentru Integrare Europeană este una total nefuncțională și că unele componente ale ei nu ezită deloc să recurgă la șantaj politic pentru a putea câștiga dividende electorale. Șantaj politic la care de cele mai multe ori s-au închis ochii până acum, dar care ar putea continua și după alegerile din noiembrie.
Ce sa facem, daca poporul nostru ar fi informat si cit de cit intelept, asa partide ca a comunistilor si a lui Lupu nu ar fi ajuns nu ca la guvernare dar nici in parlament.
RăspundeţiȘtergereVorba ceea "prosti, dar multi", este si acum valabila pentru tara asta.