Povestea unui stat democratic

Era odată ca niciodată (că așa se începe orice poveste) un stat situat exact în „buricul Europei”, unde după mulți ani de dictatură comunistă, se instaurase o ”pură” și ”mult așteptată” democrație.

Și se instaurase ”pura” noastră democrație după multe sacrificii, oameni uciși pentru că au spus ce gândesc, jurnaliști care au luat răngi în cap doar de dragul de a prezenta publicului adevărul, deposedări de licență de emisie a unor posturi de televiziune care s-au dovedit a fi incomode fostei dictaturi.

Apoi a urmat și-o revoluție, în urma căreia tinerii care și-au dorit să trăiască într-o țară liberă au fost uciși ori bătuți până aproape de moarte, iar sediile celor mai importante instituții ale statului au fost devastate.

Până la urmă, democrația pentru care am luptat atât de mult s-a instaurat, iar noi am fost foarte fericiți și ne-am zis că vom trăi, în sfârșit, într-un stat democratic și liber.

Doar că noii ”Puteri” i s-a părut că odată ajunsă în ”capul mesei” va sta veșnic acolo, iar noi, cei ce am contribuit la instaurarea sa, îi vom cânta ode pururea și-n vecii vecilor, indiferent de neghiobiile de care va da dovadă.

Și timp de un an de zile am tăcut. Am închis ochii atunci când în loc de ”Drumuri Europene”, capitala s-a pricopsit cu ”Pietre Comemorative”. N-am ripostat prea dur nici atunci când vechii funcționari au fost reconfirmați de către democrați. Aceiași democrați care ne promiteau că  funcționarii vor înfunda pușcăriile, pentru că în perioada comunistă au fost capii fărădelegilor. Nu prea ne-am revoltat nici când unii dintre democrați, ajunși dubli Președinți, aruncau în stânga și dreapta cu ordine și medalii și în loc de îndeplinirea promisiunilor ne ”delectau” cu declarații populiste și glume răsuflate.

Am zis că-s ai ”noștri” și că trebuie să închidem ochii la tot ce fac, pentru că dacă vom riposta, atunci există riscul să revină dictatura. Numai că această atitudine a noastră s-a dovedit a fi un greșită. Iar eșuarea unui referendum constituțional ne-a întărit convingerea că dacă nu vom atrage atenția la greșelile pe care le fac, atunci democrații se vor îmbăta în continuare cu apă rece, iar revenirea dictaturii va fi inevitabilă.

Am început să publicăm materiale în care le-am atras atenția, că greșesc prin ceea ce fac. Că ne-am săturat de declarații populiste, că vrem fapte concrete și că dacă vor continua în acest ritm, vor pierde rușinos la viitoarele alegeri.

Iar ei s-au supărat ca ”fetele mari”. Au început a amenința instituțiile mass-media care au publicat materialele noastre. Ne-au făcut ”trompete” și ”Oameni ai Moscovei”. Ne-au înjurat, amenințat și insultat. Au uitat că noi ne-am pus viețile în pericol pentru a-i aduce la ”Putere”. Au uitat că i-am susținut necondiționat întotdeauna și că de-a lungul timpului ne-am dovedit bunele intenții.

Iar acum noi suntem triști și deznădăjduiți. Vedem că unii dintre democrații noștri nu ezită deloc să amenințe presa atunci când aceasta scrie ceva ce nu le place. Și nouă, ”trompetelor” și ”Oamenilor Moscovei” ce ne mai rămâne să facem? Să nu mai scriem nimic, pentru a nu-i deranja pe ei, ”Marii Patrioți” și ”singurii luptători împotriva Moscovei”? Dar ei, înafara unei lupte prostești împotriva Moscovei, război care nu ne-a adus decât enorme pierderi economice, ce au făcut? Au aruncat în stânga și dreapta cu ”medalii și ordine” și au dezbinat societatea cu tot felul de decrete populiste…

Probabil vom fi marginalizați, materialele noastre ”deranjante” nu vor mai apărea prin presă, vom fi în continuare catalogați drept ”trompete” și ”Oameni ai Moscovei”. Să o facă! Pentru că noi vom scrie în continuare adevărul și vom lupta în continuare pentru instaurarea democrației. A unei democrații veritabile, nu a unui simulacru penibil, regizat de unii politicieni care nu sunt deloc la fel de buni precum vor să pară.