Nu am scris în ultimele zile pentru că am vrut să-mi mai trag un pic răsuflarea după ”maratonul” continuu de după alegerile din 28 noiembrie. În această perioada am cântărit un pic situația în care ne aflăm și în același timp am încercat să aflu ce se mai discută în spatele ușilor închise, de la reședința prezidențială.
AIE 2, în pole-position
După discuțiile din ultimele zile, survenite în urma plecării misterioase a lui Lupu într-o direcție necunoscută, șansele reeditării AIE au crescut considerabil, iar balanța a început să încline spre dreapta. Asta se datorează, în mare parte, și cedărilor pe care este gata să le facă PLDM-ul, care de la 29 noiembrie și până astăzi a tot făcut pași înapoi.
Dacă a doua zi după alegeri PLDM-ul mergea pe o formulă cu Filat-Premier, Lupu-Speaker și o personalitate din afară vieții politice-Președinte, acum liberal-democrații sunt gata să-i cedeze lui Lupu funcția de Președinte, iar pe Ghimpu să-l facă speaker. Și în privința funcțiilor din guvern liberal-democrații au făcut cedări simțitoare. Dacă la început Filat miza pe 9 ministere din cele 16, astăzi liderul liberal-democrat se mulțumește doar cu 7. Și cu cele 3 instituții controlate astăzi de Plahotniuc (PG, CCCEC și SIS) Filat ar fi vrut să facă ceva schimbări, inițial dorind să-și asigure două dintre acestea, ori una singură, în cazul desființării CCCEC. Ei bine, astăzi nici nu se mai pune în discuție desființarea instituției conduse de Plahotniuc prin intermediul lui Chetraru, iar PLDM-ul se pare că se va mulțumi doar cu SIS-ul.
Lupte grele se dau și la vamă, dar, până la urmă, controlul vamal se pare că va rămâne tot în seama lui Balițchi, chiar dacă și Plahotniuc și-ar fi dorit foarte mult să-și extindă influențele și la frontiere.
Ce se schimbă?
În perioada guvernării AIE am fost unul dintre cei mai fervenți critici ai acesteia. În această perioadă foarte mulți m-au acuzat, cerându-mi să fiu mai puțin critic, pentru că ”există pericolul revenirii comuniștilor”. Pericolul revenirii comuniștilor n-ar fi existat niciodată dacă AIE și-ar fi făcut treaba. Dacă am fi avut o Procuratură Generală, un CCCEC și un SIS care ar fi lucrat în conformitate cu legea, astăzi jumătate din fruntașii PCRM-ului erau după gratii ori cu dosare penale intentate. Iar rezultatul PCRM, la 28 noiembrie, era unul nesemnificativ. Din păcate, instituțiile vizate , controlate în toată această perioadă de Plahotniuc, i-a menajat foarte mult pe comuniști, uneori chiar făcându-le jocurile. După alegerile din 28 noiembrie, au existat voci care au afirmat că Plahotniuc l-a menajat pe Voronin tocmai pentru a avea cu cine să facă simulacrul de astăzi, prin care să-l poată șantaja pe Filat și să-l facă pe acesta să-i cedeze tot ce vrea.
Și se pare că Plahotniuc și-a îndeplinit în mare parte planurile, iar forța lui Filat va scădea și mai mult după formarea noii alianței. Nu că Filat ar fi avut mare putere atâta timp cât a fost prim-ministru, dar în actualele condiții se pare că liderul PLDM va deveni și mai vulnerabil.
În aceste condiții, mă întreb cu ce va fi mai bun AIE 2 decât AIE 1? Mai ales că, în acest moment, AIE 2 riscă să-și piardă ce-i mai buni miniștri. Atât Iurie Leancă de la externe cât și Veaceslav Negruță de la finanțe au șanse destul de mici să se mențină în funcții, chiar dacă, cei doi au fost de departe cei mai buni miniștri din guvernul Filat. Externele și le dorește foarte mult Corman și PD-ul, iar pentru finanțe trag tare atât PL-ul cât și PD-ul.
E ciudat că tocmai aceste două funcții sunt cele mai dorite de către Ghimpu și Plahotniuc, mai ales că sunt practic singurele în care s-au înregistrat succese notabile. Sigur, au mai fost miniștri care și-au făcut treaba, dar Negruță și Leancă au demonstrat că sunt cei mai buni oameni pentru funcțiile pe care le-au ocupat și nu înțeleg de ce ar trebui schimbați.
Cum e posibil să-i schimbi pe Leancă și Negruță, dar să-i lași pe Chetraru(sigur), Zubco(cu șanse mari), Marcel Răducan sau Gheorghe Șalaru? Pe mine această logică mă depășește…
Eu îmi doresc ca AIE să guverneze în continuare, dar nu vreau să se repete aceleași lucruri care au fost și pe parcursul lui 2010. Ori, atâta timp cât Plahotniuc își va extinde și mai mult influențele, chiar nu văd de ce aș mai milita pentru reeditarea AIE.
Am mai spus-o și o repet: marea problemă a Republicii Moldova nu sunt comuniștii, ci este Plahotniuc.