luni, 13 decembrie 2010

Cum arată principiile și valorile în Europa

În ultimul timp, în politica moldovenească tot mai mult se vorbește despre principii și valori. Dacă cel ce ar vorbi despre aceste lucruri n-ar fi Marian Lupu, atunci poate aș crede că principiile și valorile mai înseamnă ceva pentru politicienii din Republica Moldova dar, odată cu asumarea acestor teze de către Marian Ilici și Plahotniuc, s-a produs și compromiterea lor.

Și nu vreau să fiu înțeles greșit, pentru că dacă politicienii moldoveni s-ar ghida după principii și valori, atunci eu aș fi, probabil, cel mai fericit blogger din lume, iar în loc de politică, pagina mea personală ar fi despre grădinărit. Și dacă în politica moldovenească, în general, ar prima principiile și valorile, atunci cu siguranță nu am mai avea lideri de partide de genul lui Lupu, Plahotniuc ori Voronin.

Din păcate, în Moldova, valorile se măsoară în milioanele pe care le au Plahotniuc și Voronin, ori prețul cu care sunt cumpărați Lupu și Diacov, în timp ce principiile, la care va fi marioneta ce va deține funcția de Procuror General ori șef CCCEC. Astea și sunt principiile și valorile la care au căzut de acord Voronin și Plahotniuc; ca primul să-i cedeze toate funcțiile de forță lui ”Al Capone de Grozești”, pentru ca acesta să-și continue nestingherit ”afacerile” în Moldova. Și atâta timp cât cineva nu-i va ceda lui Plahotniuc funcția de Procuror General, șef la CCCEC și toate ministerele pe care și le dorește, atunci acel cineva nu se va ține de principii și valori și nu va putea fi un partener de coaliție.

Eu vreau, însă, să vin cu câteva exemple despre felul în care sunt respectate principiile și valorile în țările europene. În adevăratele țări europene, cele în care nivelul de viață este cam cu vreo 60 de ani înaintea Moldovei.

Mai jos vă voi prezenta câteva tabele cu rezultatele alegerilor din mai multe țări membre UE și a felului în care au fost repartizate funcțiile în guvern

Primul exemplu pe care vi-l voi prezenta este cel al Poloniei – țara cu cel mai alert nivel de dezvoltare din Europa.

Fără titlu

Urmează Slovacia, țară în care situația seamănă destul de mult cu cea înregistrată la 29 iulie 2009, în Moldova.

Fără titlu

Să compari cea mai veche și dezvoltată democrație din lume cu cea a Moldovei, pare un pic exagerat, dar voi veni totuși, și cu exemplul Marii Britanii

 

Fără titlu

Exemplul Finlandei este și el unul foarte interesant. Deși la ei ”Centre Party” și ”National Coalition Party” au obținut rezultate aproape egale, totuși cele 0,8% în plus pentru ”centriști” le-au dat acestora dreptul de a numi Prim-ministrul.

Fără titlu

Exemplul leton este destul de asemănător cu cel înregistrat la noi, la 28 noiembrie. Blocul electoral ”Unitate” a obținut un rezultat asemănător cu cel al PLDM-ului, în timp ce celălalt bloc ajuns în parlament, al ”Verzilor și Fermierilor”, a obținut un pic mai puțin decât rezultatul cumulat al PL și PD. Și aici a mers perfect algoritmul matematic. Iar învingătorii și-au luat partea leului.

Fără titlu

Exemplul suedez nu vine decât să confirme cazurile de mai sus.

Fără titlu

Acum, după ce ne-am familiarizat cu principiile și valorile europene, și le comparăm cu cele ale lui Lupu și Plahotniuc, ne cam ia cu dureri de cap.

Din păcate, jocurile lui Plahotniuc sunt făcute și de Ghimpu, care repetă papagalicește că în politică 2+2 nu face 4. Pai bine, domnule Ghimpu, în Europa matematica se respectă. De ce dumneavoastră, în calitate de mare pro-european, călcați peste valorile europene? Dar, la cum vă cunosc, mă îndoiesc că ați luat cunoștință cu felul în care se guvernează în Europa. Sper totuși că acest material vă va fi de folos…

Și încă ceva, să știți că PLDM-ul, chiar dacă ar avea tot dreptul, nu se conduce după algoritmul european. Deși, conform rezultatelor alegerilor, PLDM-ului ar trebui să-i revină majoritatea în guvern, liberal-democrații sunt gata să cedeze 9 din cele 16 ministere PL-ului și PD-ului. O spun din surse sigure. Se pare, însă, că pentru Plahotniuc și Ghimpu nu e de ajuns.

blog comments powered by Disqus
 
Blue Ice Template by Totul despre Blogger
!--SMILIES-->