Cred că își amintește toată lumea despre cazul ”pistolarului” din Grozești, Adrian Nichifor pe al său nume, care în seara zilei de 11 aprilie 2010 a împușcat un om într-un club din satul Grozești, Nisporeni. Și ne amintim cu toții despre individul inspirat de filmele cu John Wayne, în mare parte, datorită posturilor de televiziune Jurnal TV și Publika, care se și fac de fapt ”vinovate” de faptul că Nichifor se află acum în arest. Poate cineva crede că e o confuzie la vederea cuvântului ”arest”, dar nu e nimic greșit. Deși au trecut mai bine de 9 luni de când Nichifor se află în arest, în cazul acestuia încă nu a avut loc niciun proces de judecată.
Spuneam ca presa se face ”vinovată” de faptul că Nichifor se află în arest, deoarece ”pistolarul” , conform mai multor informații, nu este la prima crimă, doar că cele ”realizate” până la apariția acestor două posturi de televiziune nu au fost mediatizate, punându-se foarte ușor preșul peste ele.
Din păcate, și după această crimă Nichifor are șanse foarte mari să scape basma curată, iar aceste lucruri se fac cu complicitatea unor oameni cu funcții importante în Republica Moldova. Conform legii, un om nu se poate afla în arest mai mult de un an de zile, iar dacă în această perioadă suspectul nu este judecat, atunci el urmează a fi eliberat. Ei bine, Nichifor nu mai are să stea decât trei luni în arest, după care va fi liber ca pasărea cerului și va avea destul timp să urmeze o destinație exotică, de unde să uite cu toții de el.
Probabil toată lumea se întreabă cum este posibil ca în cazul criminal, care a săvârșit o crimă înconjurat de zeci de martori, să nu fie dată o sentință deja după 9 luni de la săvârșirea crimei. Se pare, însă, că acesta este protejat de persoane influente din stat.
Câteva din crimele lui Nichifor
Și crima din Grozești nu e singulară, chiar în condițiile guvernării comuniste, au apărut mai multe informații despre ”afacerile” cu care se ocupa Nichifor. În anul 2001, un polițist din orașul Bălți a fost ucis de glonțul unui pistol ”Baikal”, aflat în posesia lui Nichifor. Iar Nichifor își cumpărase arma chiar cu două săptămâni înainte ca crima să fie săvârșită. În locul lui Nichifor, la pușcărie stau doi oameni nevinovați, Vladimir și Arteom Vlas.
Tot Nichifor este eroul principal al scandalului cu mita de la ”Victoriabank”, în urma căruia actualul Prim-vicepreședinte al Parlamentului s-a ales cu cea mai importantă bancă din Moldova.
În 2006 Nichifor a mai avut o tentativă de omor în adresa fratelui său Leonid, divulgată presei chiar de Leonid Nichifor. Ca în 2007, același ”pistolar” să accidenteze mortal, pe trecerea de pietoni, un bătrân.
Cine îl protejează pe Nichifor?
Deși este în arest, Nichifor are acolo condiții de hotel de cel puțin 3 stele. Se zvonește că ”pistolarul” ar fi asigurat săptămânal chiar și cu ”fete frumoase”. Dincolo de zvonuri, totuși, în septembrie 2010, din ”greșeala” unei percheziții s-a nimerit și în celula lui Nechifor, de acolo de unde s-au ridicat zeci de litri de bere și vodcă, plus un laptop cu modem conectat la internet. Cine îl asigura cu asemenea belșug pe Nichifor, este greu de spus. Totuși, fiind un caz atât de mediatizat, mă-ntreb dacă aceste lucruri pot trece pe sub vederea șefului penitenciarelor, ori chiar a Ministrului Justiției?
Îmi amintesc cum prin aprilie, Procurorul General Zubco vocifera în conferințe de presă că Nichifor nu va fi judecat doar în temeiul crimei din clubul din Grozești, ci va fi cercetat și pentru celelalte crime ale sale. Ca astăzi, procurorii nominalizați de Zubco să instrumenteze acest caz, să nu dețină destule dovezi pentru a-l aduce în fața instanței măcar pentru omorul din Grozești.
Nichifor este de baștină din Grozești, aceeași localitate în care și-a petrecut copilăria și Plahotniuc. Există zvonuri că Nichifor este cel ce regla conturile lui Plahotniuc. Zvonuri alimentate de cazul cu ”Victoriabank”, din 2003, în urma căruia Plahotniuc s-a ales cu cea mai profitabilă bancă din Moldova. Mai mult chiar, arsenalul format din sute de arme, pe care-l deținea Nichifor, aparținea cu totul altcuiva, cel supranumit ”pistolarul” fiind doar un paravan.
Dincolo de zvonuri, cert e că justiția moldovenească nu are absolut niciun interes ca Nichifor să fie judecat. Iar procurorii care instrumentează cazul își fac treaba de mântuială, tergiversând și aceștia procesul de judecată. În aceste condiții, mandatul de arestare asupra lui Nichifor va expira în aprilie, iar dacă după ce va fi eliberat acesta se va face nevăzut, să nu se mire nimeni.