luni, 4 aprilie 2011

Cheia scrutinului local din Chișinău, în mâna lui Filat

În weekend am aflat alte două nume importante care vor intra în lupta pentru Primăria Capitalei, este vorba despre Igor Dodon și Valentina Buliga. Primii care au spulberat misterul au fost comuniștii, cei care au făcut cea mai bună alegere posibilă pentru partidul lor, Dodon fiind într-adevăr un candidat de forță.

PD – Valentina Buliga

PD-ul și-a nominalizat candidatul chiar a doua zi după decizia comuniștilor, fapt care confirmă încă odată zvonurile precum că Dodon era așteptat de Plahotniuc pentru a fi nominalizat drept candidat din partea PD, în cazul în care comuniștii ar fi mers pe mâna altcuiva. Până la urmă, democrații au venit cu cea mai bună soluție posibilă, alegerea Valentinei Buliga fiind una destul de inspirată, care s-ar putea apropia de cele 8% ale PD-ului, obținute în capitală în cadrul alegerilor parlamentare din 2010.

Buliga, în perioada în care a fost ministru, a avut o vizibilitate foarte bună în mass-media, creându-și astfel o imagine destul de bună. Faptul că e singura femeie din guvern, care a și avut ceva reușite în timpul mandatelor, cu siguranță a impus-o în fața electoratului feminin, nu e exclus însă că sunt și mulți bărbați care și-ar da votul pentru Buliga, mai ales dacă aceasta se va prezenta foarte bine în cadrul dezbaterilor electorale.  Buliga cu siguranță va fi o locomotivă pentru PD și în cazul alegerilor pentru consiliul municipal, nu cred însă că poate acumula mai mult de 6-7%, și nu din cauza că nu ar fi un candidat bun, ci mai degrabă pentru că provine din partea unui partid care are o pondere slabă în capitală.

PCRM – Igor Dodon

Mult mai așteptată a fost decizia comuniștilor, deoarece orice altă candidatură în afara lui Dodon ar fi creat un mare scandal în sânul PCRM-ului. Dodon era hotărât să candideze, iar în clipa în care a anunțat că panourile stradale îi aparțin, practic a anunțat și că va candida sigur la Primărie, forțând astfel mâna partidului pentru a-l nominaliza. Mai multe voci au insinuat că Dodon era pregătit să candideze ca independent sau din partea PD, în cazul în care comuniștii l-ar fi refuzat. Până la urmă Voronin a făcut însă alegerea corectă, păstrând astfel și unitatea partidului dar și înaintând cel mai bun candidat posibil în cursă.

Oricine ar fi candidat din partea comuniștilor ar fi avut 35% din voturi asigurate. Electoratul comunist din capitală este foarte fidel partidului, iar cazul anului 2007, în care PCRM l-a propus locuitorilor capitalei pe Iordan, un individ care nu ar fi luat mai mult de 1% dacă ar fi candidat din partea oricărui alt partid, dar care a acumulat peste 30% doar pentru că a avut sigla comunistă în dreptul numelui său, confirmă acest lucru.

PLDM – Cheia scrutinului

Așadar, nu prea există semne de întrebare asupra prezenței lui Dodon în turul 2, de aici însă apar și marile probleme pentru comuniști. Restul electoratului activ din capitală este destul de pornit împotriva comuniștilor, iar dacă se va mobiliza și în cel de-al doilea tur de scrutin, este posibil ca PCRM să sufere din nou un eșec lamentabil, cum s-a tot întâmplat din 2000 încoace. 

Însă, spre deosebire de scrutinele locale petrecute din 2000 până în 2007, acum nu mai sunt comuniștii la guvernare, automat și nemaiexistând fobia anticomunistă care și duce la mobilizarea masivă a electoratului de dreapta. La asta se adaugă și cei 4 ani de administrație nu tocmai reușită a lui Chirtoacă, iar în cazul (foarte posibil) de a exista o confruntare între Dodon și Chirtoacă în turul 2, apare pericolul ca o bună parte din electoratul de dreapta să nu se prezinte la vot, ori chiar să voteze pentru Dodon.

Personal, am întâlnit foarte mulți oameni care au votat în 2007 pentru Chirtoacă și care acum nu-și doresc să participe la scrutin, ori, în cazul altora – chiar ar vota pentru Dodon în turul 2, doar de dragul de a vedea o schimbare. Iar acești oameni sunt tocmai cei care au votat la parlamentarele din 2010 pentru PLDM. Dacă aruncăm o privire atentă asupra rezultatelor parlamentarelor in 2009, observăm că PLDM a acumulat peste 28%, iar PL – 16%. Dacă adăugăm aici cele 8% ale PD-ului și fărâmiturile culese de celelalte partide de dreapta, ajungem exact la rezultatul obținut de Chirtoacă în turul 2 din 2007.

Sunt sigur că cei 28% care au votat pentru PLDM n-ar fi făcut-o dacă erau mulțumiți de activitatea lui Chirtoacă la Primărie. Ei au votat PLDM tocmai pentru că Chirtoacă și PL-ul i-a nemulțumit de felul în care au administrat capitala, aceștia neagreând-ul prea mult pe actualul primar la capitalei.

Pentru a putea trece în turul 2, Chirtoacă are nevoie de a rupe din electoratul PLDM. Lucru care poate fi posibil în cazul în care liberal-democrații vor înainta o candidatură slabă, de genul lui Victor Bodiu sau Serafim Urechean. Adevărata luptă din turul 1 se va da între Chirtoacă și candidatul PLDM. Dacă PLDM va înainta un candidat puternic, care ar putea să se apropie de cele 28% obținute de partid la parlamentare, atunci Chirtoacă nu va ajunge nici măcar în turul 2. Iar odată ajuns în turul 2, candidatului PLDM i-ar fi mult mai simplu să lupte cu Dodon și implicit să atragă toate voturile electoratului de dreapta, decât lui Chirtoacă - cel care trebuie să se înfrunte cu cei 4 ani de nereușite de la capitală, dar și cu imaginea sa de românofon și tânăr neserios.

Cheia succesului se află clar în mâinile PLDM-ului, de ei depinzând în mare parte viitorul Primar al Capitalei. Dacă vor înainta un candidat puternic, de talia lui Alexandru Tănase sau Iurie Leancă vor avea șanse mari să ajungă în turul 2 și, implicit să învingă. Dacă vor merge pe mâna lui Bodiu riscurile de a pierde sunt mari, iar șansele de victorie a lui Dodon sunt uriașe. Mai ales că sunt sigur că Filat și PLDM-ul se va feri să susțină în turul 2 vreun candidat. Acest lucru va duce la victoria lui Dodon și la dispariția de pe scena politică a PL-ului, lucru care va mai adăuga câteva procente la scorul electoral al PLDM.

Indiferent de ce va decide duminică PLDM-ul, cheia scrutinului se va afla în mâna lui Filat. Din păcate, aroganța și frica cronică de a nu pierde PLDM-ul din mâni, îl poate face pe Filat să piardă Primăria capitalei și să-l determine să-l susțină tacit pe Dodon.

blog comments powered by Disqus
 
Blue Ice Template by Totul despre Blogger
!--SMILIES-->