luni, 2 mai 2011

Tănase jr., ”învins” de sistemul pe care tot el l-a construit

Am mai zis-o și cu alte prilejuri, o spun și acum: moldovenii sunt oameni ai extremelor. E de ajuns să facă cineva un lucru mai ieșit din comun că moldovenii se și dau de pământ de impresionați ce sunt. Și chiar dacă acel om era blamat și atacat nu până demult, vine fapta ”magică” și moldovenii noștri îs dați gata și schimbă blestemele pe ode înălțătoare.

Se întâmplă la fel și în cazul ultimului divorț politic răsunător de pe scena politică moldovenească. A plecat Tănase din PLDM și dintr-un Ministru al Justiției ”corupt și incompetent” și al doilea om dintr-un partid ”banditesc” s-a transformat în ditamai ”victima dictatorului Filat”. Că în PLDM situația e putredă rău și că putrezește pe zi ce trece și mai mult, e evident și nu am motive să neg. Tănase nu e singurul care a părăsit PLDM-ul. Din acest partid au plecat zeci, poate chiar sute de oameni, care se înrolaseră în rândurile ”verzilor” pentru măreața idee de ”a scăpa Moldova de comunism, de a o aduce pe un făgaș al normalității și de a porni pe ireversibila cale de integrare europeană”. Doar că acești oameni nu sunt la fel de cunoscuți precum Tănase și nici nu au încercat să facă din plecarea lor mare show mediatic.

După plecarea lui Tănase am preferat să nu comentez prea mult situația dată, deși toată lumea își exprima părerea și nu știa cum să-i plângă de milă ”bravului Ministru al Justiției, învins de diabolicul sistem din care face parte”. N-am făcut-o pentru că, în viziunea mea, Tănase e plecat din PLDM încă din august-septembrie 2010, atunci când îi fusese inoculată ideea că ar putea deveni Președinte PLDM, cu ajutorul condiționat al lui Plahotniuc. Până la urmă fiecare cu aspirațiile sale, iar Tănase dacă a dorit să devină Președinte trebuia lăsat să-și încerce norocul și nu amânat congresul din toamna lui 2010, tocmai din teama lui Filat de a nu pierde din mâini frâiele partidului. Nu mă prea deranjează acest lucru, poate doar din cauza faptului că Filat a demonstrat că nu există niciun dram de democrație în partidul pe care-l conduce. Doar că acest lucru mi-e cunoscut de mult mai multă vreme.

Mă deranjează însă cu totul altceva, și anume victimizarea excesivă a lui Tănase și dedicarea odelor înălțătoare din partea diferitor formatori de opinie. Nu înțeleg de ce acești dedicatori de ode nu se întreabă de ce Tănase a așteptat tocmai luna aprilie 2011 pentru a părăsi partidul. Cei ce invocă motive de genul că, vezi Doamne, Tănase a plecat pentru nici la 2 ani de la evenimentele din 7 aprilie nu s-a aflat adevărul ar trebui să concureze cu comuniștii ce promiteau în 2001 cârnaț de 2 lei băbuțelor nostalgice. Tănase știe foarte bine ce s-a întâmplat în aprilie 2009 și este unul dintre puținii oameni din PLDM care cunosc cum a stat situația. Iar acest lucru îl va folosi peste câtva timp.

Cu nici 2 săptămâni înainte de a anunța decizia că părăsește politica, l-am întrebat pe Tănase, în direct la Jurnaltv, dacă PLDM ține cont de faptul că el e omul ce are cele mai mari șanse în lupta pentru Primăria capitalei. Atunci, Tănase cunoscând deja faptul că Bodiu va fi candidatul PLDM, mi-a răspuns  că el are încă foarte demult de făcut la Ministerul Justiției și că nici nu-i trece prin cap să părăsească funcția pe care o ocupă. Nici în acest caz, dedicatorii de ode nu se întreabă cum s-a putut petrece o asemenea schimbare, într-o perioadă atât de scurtă, în mintea lui Tănase. E, schimbarea s-a petrecut pentru că Tănase oricum nu mai avea o viață prea lungă în PLDM și nici măcar în guvern.

Mai apoi, după plecarea definitivă din partid, Tănase și-a continuat reprezentația în același stil. A vorbit de saci de bani, de funcții administrative în stat care se vând și se cumpără și că integrarea europeană e un vis frumos, dar irealizabil. În toată această perioadă, aceiași dedicatori de ode se întrec care mai de care să-i dea dreptate lui Tănase junior și să-l justifice pe acesta. Din păcate, puțini sunt cei ce se întreabă câți saci de bani a adus el la partid și câți saci a luat pentru funcțiile de notari sau avocați care se comercializau cu succes pe la Ministerul Justiției. Saci de bani s-au dat și pentru a închide ochii la mini-apartamentele de lux care sunt astăzi în unele dintre penitenciarele din Moldova, dar și pentru a-l menține în fruntea penitenciarelor pe omul pus acolo încă de Voronin. Și, până la urmă, dacă vorbești de corupție și-o faci pe justițiarul, dă dom’le măcar un nume ceva!

Culmea nesimțirii din gura lui Tănase am auzit-o când a declarat că el în viața lui n-ar candida împotriva lui Chirtoacă. Asta după ce, cu doar câteva luni în urmă, Tănase dădea de pământ cu Chirtoacă de fiecare dată când avea ocazia și deplângea ”situația deplorabilă în care s-a pomenit Chișinăul după mulți ani de administrație  incompetentă”. Pe atunci Ministrul Justiției spera că va fi el candidatul PLDM, și nu Bodiu.

Am scris cu ceva vreme în urmă ca odată cu plecarea lui Tănase începe și decăderea PLDM-ului și implicit a lui Filat. Și nu am făcut-o pentru că din PLDM ar fi plecat un om de valoare, ci pentru că Tănase era un tip care cântărea greu în garnitura de bază a PLDM-ului. Și din punctul de vedere al imaginii de care se bucura, și ca modalități de operare și tranzacționare, Tănase era o piesa grea pentru partidul lui Filat, iar plecarea sa cântărește cu siguranță greu. Mai ales că Tănase nu a mers la Curtea Constituțională pentru foarte multă vreme, ci mai degrabă pentru o revenire spectaculoasă în politică. Revenire prin care va încerca să-i aplice lovitura de grație lui Filat. Iar asta se va întâmpla mult mai curând decât și-o închipuie mulți

Până atunci însă veți vedea tot felul de declarații pompoase a lui Tănase, prin care va încerca în continuare să se victimizeze și să blameze sistemul pe care tocmai el l-a construit, alături de fostul său bun prieten Vlad Filat.

blog comments powered by Disqus
 
Blue Ice Template by Totul despre Blogger
!--SMILIES-->