Simt nevoia să scriu astăzi ceva, dar chiar nu știu de unde s-o încep și cu ce s-o termin. Aș începe mulțumindu-le chișinăuienilor că și-au călcat încă odată pe inimă și-au salvat Chișinăul. Sau poate aș vorbi despre noaptea albă de aseară, în care facebook-ul, skype-ul, votează.md, telefonul mobil, numeroase calcule și numărători paralele ne duceau de la extaz la agonie și viceversa. Aș putea și să critic campania ridicolă a PL-ului și pe șeful acestui partid, din cauza căruia au și existat emoțiile de aseară.
Voi merge pe prima variantă și voi mulțumi tuturor chișinăuienilor pentru efortul pe care l-au depus, ieri ca să mai putem trece de un hop. Pentru că orice s-ar spune de Chirtoacă și oricât de rău l-ar considera unii pe acest om, o Primărie condusă de Dodon și Gurău ar fi fost o palmă grea pe fața noastră, a celor care mai cred în viitorul lor.
Dacă ar avea cât de puțin bun simț, Filat, Ghimpu și Lupu ar ieși astăzi în PMAN și s-ar închina în fața întregii capitale, pentru că, iată, această capitală le-a salvat pentru a 4-a oară fundul și le-a dat pentru a 4-a oară o șansă de a demonstra că sunt în stare și că vor să facă ceva pentru noi.
Noaptea de 19 spre 20 iunie nu o voi uita niciodată. A fost noaptea în care am trăit unele dintre cele mai mari emoții din viața mea. Și eu nu mai sunt idealistul de acum 2 ani, cu toate acestea am trăit meciul dintre Dodon și Chirtoacă precum un meci de care depindea viitorul meu. Și cred că viitorul meu a depins de asta, la fel cum a depins viitorul a altor 3 milioane de oameni din această țară, deoarece o înfrângere a democrației ar fi fost digerată greu de această dată de Moldova. Prea multe înfrângeri a trăit această țară de-a lungul timpului.
La 19 iunie nu a învins Dorin Chirtoacă și nici AIE. La 19 iulie a învins Chișinăul, Moldova, iar înainte de toate, au învins acei oameni care încă mai cred în viitorul lor.
Vă mulțumesc, fraților!
