Ion Albabii, pardon - Ababii, și Veronica Bacalu (am verificat de 3 ori să văd dacă nu greșesc și numele distinsei doamne)… Vă spun ceva numele astea? Nu, eu nu adresez întrebarea lui Filat, Plahotniuc sau Diacov. Eu întreb alți oameni, care sunt la curent cât de cât cu ce se întâmplă în țara asta, dacă știu cine e Ion Ababii sau Veronica Bacalu? Așa-i că nu prea ați auzit de aceste personalități marcante?
Eu chiar am întrebat, imediat ce am citit știrea precum că astea-s candidaturile AIE la Președinție, pe mai multă lume, dacă știu ceva despre potențialul viitor Președinte. Abia un amic îndepărtat mi-a zis c-o cunoaște bine pe Veronica Bacalu. Mi-a povestit că a fost la o cumetrie, iar doamna Bacalu era cumătru, ori ceva de genu’. Ei, după destăinuirea amicului am aflat că doamna Bacalu e bun creștin, de vreme ce botează.
De Ion Ababii parcă ceva-ceva se mai știe. Pe lângă faptul că a fost ministru în guvernul Tarlev, un prieten ajuns deja medic, mi s-a destăinuit că pe vremea în care Ababii era rector la USMF, tare îi mai plăceau gâștele și curcanii de casă.
Președinte sau un om în funcție?
Ok, am glumit un pic, dar acum revenind la lucruri serios, what the f…? Ion Ababii Președinte? Veronica Bacalu Președinte? Nici google nu dă prea multe rezultate când dai un search cu numele ăstora. Nu că e neapărată nevoie să fii foarte cunoscut pentru a fi un om de treabă, un adevărat profesionist în domeniul în care activezi, dar fraților, de la om de treabă sau profesionist în prelucrarea lemnului și până la Președinte de stat e ceva, nu?
Păi ce naiba, noi avem nevoie de un Președinte sau de un om care pur și simplu să îndeplinească funcția asta, să stea de formă acolo? Dacă e a doua variantă, atunci la ce dracu mai trebuie funcția asta? Să fie transferate toate atribuțiile în mâinile Premierului și a Președintelui de Parlament și să nu ne mai batem joc de oameni cu astfel de candidaturi la Președinție.
Filat și Plahotniuc au nevoie de marionetă, nu de Președinte
Cu mai bine de o lună în urmă, un om pe care-l cheamă Oazu Nantoi și-a înaintat candidatura la Președinție. Societatea civilă, oamenii cărora le pasă cu adevărat de ce se întâmplă în țara asta, au salutat candidatura lui Nantoi, catalogând-o drept una foarte potrivită. Atunci AIE-iștii au intrat în panică și-au anunțat referendumuri și tot felul de chițibușuri pentru a scăpa de un candidat precum Nantoi.
Orice s-ar spune, Nantoi este o personalitate cunoscută, inteligentă, corectă și foarte respectată în societate. În ultimii 20 de ani oamenii au avut ocazia să se convingă de calitățile acestui om. Ei bine, cum ar arăta Nantoi în raport cu Ababii sau Bacalu?
Repet, eu nu spun că cei doi candidați vehiculați n-ar fi buni profesioniști în domeniile care activează, dar aici e vorba de Președinte de stat, chiar dacă statul ăla e amărât de tot și se cheamă Moldova. Iar într-un moment de cotitură precum cel în care se află astăzi Moldova, în care oligarhii compromit orice aspirație de integrare europeană și dezvoltare a acestui stat, țara asta are nevoie nu de un Președinte care să-l împace pe oligarhul Plahotniuc cu oligarhul Filat, ci de unul care să aibă grijă ca Premierul Filat să-și facă treaba în funcția pe care o exercită, iar Plahotniuc să nu mai raiderizeze tot ce se poate de raiderizat. Ori măcar să facă tot posibilul ca aspirațiile democratice ale acestui stat să fie atinse vreodată.
Ei bine, cu un Nantoi susținut de societatea civilă în funcția de Președinte, Filat și Plahotniuc nu s-ar fi simțit prea în largul lor, dar cu numele astea de-a dreptul, obscure cei doi se vor simți ca peștii în apă, mai având și siguranța că vreo 3 ani de zile nu vor mai fi alegeri, deci societatea nu va mai avea ocazia să-i judece.
Acum o lună AIE era îndemnată de către societatea civilă să-l voteze pe Nantoi sau să vină cu niște candidaturi comparabile cu analistul politic. Dacă Ababii și Bacalu sunt propunerile AIE, pe care ei le pot compara cu Nantoi, atunci suntem luați drept proști pentru a nu știu câta oară. Iar dacă unul dintre ăștia va ajunge în funcția supremă în stat, vom putea să ne ”mândrim” că după un Președinte lipsit de personalitate (Snegur), un hoț (Lucinschi) și un dictator bolșevic (Voronin), vom avea și o marionetă gonflabilă (Ababii sau Bacalu).