Petru este episcop. E șef de mănăstire undeva prin Nisporeni. El a ridicat două hoteluri mari și frumoase în complexul său monastic. Mai greu cu ridicarea unei catedrale, care va fi cea mai mare ca dimensiuni din întreaga Moldovă. Dar catedrala va f terminată din banii celor cu suflet mare, care vin duminicile la biserică și se roagă, totodată jertfind câte ceva în numele lui Dumnezeu.
Ion este om cu suflet mare. El este șofer de rutieră. Recent, microbuzul cu care lucrează s-a lungit cu două rânduri de scaune. Pericol de a omorî câțiva oameni este, dar viața de șofer de rutieră este dură. Chiar de dimineață i-a tras doi Dumnezei lui Valera, pentru că l-a întrecut și-i ia toți pasagerii, iar pe Emil l-a trimis drept în p…. mamei lui când acesta l-a atenționat să conducă mai atent, deoarece pasagerii nu-s saci cu cartofi. Ion devine însă alt om duminica. El merge la biserică și se roagă să-i fie iertate păcatele.
Vasile este om cu suflet mare. El este inspector la Poliția Rutieră. Zona sa preferată de acțiune este Botanica, între Porțile Orașului și Aeroport. Săptămâna trecută, în capitală s-a petrecut operațiunea ”Pietonul”, dar lui Vasile îi este pofik de toate operațiunile. El stă la magazinul Metro și-i ”anină” pe toți șoferii care ies de după deal cu 63 de km/h. 100 de lei direct, fără proces verbal, este modalitatea lui Vasile de a petrece operațiunea ”Pietonul”, iar când șoferii zic totuși că doresc să facă lucrurile pe cale legală, el spune un ”Doamne ferește!” și se apucă de scris. În cele 10 minute, cât îi ia să întocmească procesul verbal, 7 șoferi trec cu 63 km/h, dar Vasile îi ratează și de fiecare dată se uită la radar cu ciudă, trăgând câte un ”Dumnezeu mamii lui de om drept!!” printre dinți. Deși nu prea e credincios, Vasile totuși merge din când în când la biserică, deoarece soția sa, casnică, e o credincioasă model, jertfind la biserică, în fiecare duminică, din puținul pe care-l acumulează soțul său.
Andrei e om cu suflet mare. Lucrează ca taximetrist. El niciodată nu folosește aparatul de taxat și cere de la clienți 60 de lei, în loc de 30. După o negociere mai scurtă sau mai lungă se ajunge la 40, iar Andrei pornește în trombă, bucurându-se, în gând, că ”l-o mai frecat pe-un prost”. Am uitat să vă spun că Andrei poartă barbă, iar la gât are o cruce mare, de argint. Ar fi vrut să se facă preot, dar a făcut câțiva ani de pușcărie în tinerețe, iar acum lucrează taximetrist.
Vasilița este om cu suflet mare. Vinde siliotkă la Piața Centrală. Grea muncă are, în fiecare seară tratează siliotka cu tot felul de substanțe, să nu miroase a doua zi (că e putredă nici nu mai contează), iar toată ziua vinde. Ieri a amăgit la cântar cinci ”proști”, cu câte 2-300 de grame fiecare. Duminică va merge și ea la biserică și va jertfi în numele lui Dumnezeu.
Gheorghe este un om cu suflet mare, lucrător în construcții. El lucrează la o clădire cu 16 etaje. În fiecare seară, de la lucru pleacă ba cu un sac de ciment ba cu unul de ”Rotband”. Ce dacă cimentul stă și se împietrește în șură la Gheorghe, ”p….. cela de șef are de unde…”. Merge și el destul de des la biserică, aprinde o lumânare pentru cei dragi și jertfește din puținul pe care-l are pentru construcția unei biserici mai aproape de casa sa.
Oamenii ăștia sunt ortodocși adevărați, cu frica lui Dumnezeu în gând. De asta merg la biserică și jertfesc pentru iertarea păcatelor. Ei nu vor să trăiască la fel ca-n Uniunea Europeană. Că-n Uniunea Europeană nimeni nu mai are frică de Dumnezeu. Ba mai rău, pe acolo mișună homosexuali și musulmani. Acești oameni, cu suflete mari, i-ar spânzura de coaie pe homosexuali, iar pe musulmani i-ar trimite în Sahara, că acolo le este locul. Episcopul Petru se mândrește cu astfel de enoriași. El îi dă drept exemplu și spune că atâta timp cât Gheorghe, Vasilița, Andrei, Vasile și Ion vor exista, Moldova va rămâne la fel – o țară cu oameni cu suflete mari, cu frică de Dumnezeu și cu tradiții păstrate secole la rând.
