Până mai ieri nu știam sigur care e cel mai penibil minister din Moldova. Stăteam la dubii între MAI, al cărui vajnic șef e Roibu, Ministrul Culturii, cu alcoolicul și iresponsabilul Focșa și Ministerul Tineretului și Sportului, condus de ageamiul Ion Cebanu. Sigur, mai era și Ministerul Mediului. Dar acela este inexistent, așa că nu-l pot încadra la categoria penibil.
Dar acțiunile din ultimele zile ale Internelor moldave m-au făcut să mă decid 100%. Mai ridicol minister precum cel condus de penibilul ministru Alexei Roibu nu există la ora actuală pe tărâmuri moldave.
După ce ieri, ministrul cu bujori în șuncele de pe mutra-i bugetă îi ridica în grad pe 2 polițiști care chipurile nu au luat mită, făcând din Moldova subiect de glume pentru întreaga presă europeană, astăzi amatorii de la MAI au mai făcut o gafă uriașă, încurcând identitatea criminalului din cazul petrecut la Ialoveni și acuzând un om absolut nevinovat, a cărui poză a fost prezentată pe mai multe portaluri de știri și la câteva posturi de televiziune.
Sincer, nu știu cum s-a simțit acel om care și-a văzut poza postată prin presă de dimineața, toată țara vâzându-l în postura unui criminal, dar eu dacă eram în locul său deja pregăteam actele pentru a-i acționa în judecată pe acești ridicoli ”colaboratori” ai MAI, care înafară de a șantaja oamenii pentru a lua mită, se pare că nu prea mai știu să facă ceva. Iar despăgubirile pe care le-aș cere ar fi unele consistente, la fel de mari precum prejudiciile de imagine care mi-ar fi fost aduse.
Cu ceva vreme în urmă, premierul Filat vorbea despre ceva schimbări prin ministere. Văd că în ultima vreme a cam luat apă-n gură, deși motivele de a purcede la demiteri sunt tot mai mari. Nu știu la ce miniștri s-o fi gândit Filat când vorbea de demiteri, dar după ultimele isprăvi ale lui Roibu și subordonaților săi, chiar nu mai e loc de un astfel de ministru în fruntea MAI.