miercuri, 25 iulie 2012

Remanierile lui Filat

Mult așteptatele remanieri s-au produs. Doar că și de data asta, așa, de ochii lumii. Adică așa cum deja ne-a obișnuit guvernul Filat. Că tot vorbise cel ce ocupă funcția de Premier, acum mai bine de un an, de remanieri, și hai să le facă acum, ca să nu-l mai ia la mișto unii, că nu se ține de cuvânt niciodată.

Ei bun. Filat vorbește de remanieri, dar parcă și Roibu și Șleahtițchi și-au depus demisia, iar pe Filat nu l-am auzit să-i critice pe cei doi cu ceva. Pentru că remaniere asta ar însemna de fapt. Un raport în care să spui de ce x  și y îs răi și nu mai trebuie să stea în funcție. Și dacă-s răi, trebuie într-un anumit fel să răspundă pentru faptele lor, nu? Dar la noi foaie verde și trandafiri albi. Totu-i bine și frumos, aplauze, pupături și conferințe de presă. Dac-ai fi străin și n-ai cunoaște fauna politică moldavă, văzând evenimentele de la numirile de azi n-ai fi înțeles cine-i remaniatul și cine-i numitul…

Șleahtițchi – Sandu

Fraților, mie Șleahtițchi mi-a plăcut. Mi-a plăcut pentru că n-a fost sluga lui Filat și-a făcut ce a crezut el de cuviință că e mai bine. Acuma dac-o fi făcând bine sau nu, e greu să obții o părere univocă. Dar atâta timp cât omul a încercat să facă tot posibilul pentru a stopa hoția națională de la BAC, deja merită tot respectul meu. Eu chiar regret că acum 5 ani, când am susținut și eu acest examen, n-am avut aceleași condiții ca anul acesta. De Istoria Românilor nu vreau să spun prea multe, pentru că e plină țara de pragmatici care iau la mișto faza cu ”adevărul istoric”. Apropo, dacă cineva din politicienii moldoveni chiar a luptat pentru ”adevăr istoric” în ultimii ani, ăla a fost Șleahtițchi și nu Ghimpu sau alții. Din păcate, tocmai acest lucru, coroborat cu măsurile destul de dure de la BAC, care n-au plăcut pragmaticilor și șmecherilor moldoveni, l-au făcut pe Filat să-l dea afară pe ministru.

Nu știu ce e cu noul ministru, Maia Sandu pe al său nume. Dar când am văzut ce bâlbe penibile bâiguia când a fost întrebată în repetate rânduri, de către presă, ce părere are de Istoria Românilor, nu mi-a creat cea mai bună impresie. Sigur că un ministru de învățământ are lucruri mult mai importante de făcut decât stabilirea numelui unei discipline, dar în situația dată doamna ministru a demonstrat că nu prea are coloană vertebrală. Pentru că dacă ai coloană și personalitate, spui direct ce părere ai, dar nu te ascunzi în spatele bâlbelor.

Roibu – Recean

Sincer, ministrul ”Șunci” Roibu m-a făcut să-l regret chiar și pe fostul ministru Catan, lucru pe care nu l-am crezut posibil. Dacă Filat ar fi avut cu adevărat intenția de a reforma poliția și nu de a face un instrument electoral din ea, atunci demult îl demitea pe Roibu, sau nici măcar nu-l numea. Acuma, cu Recean, încearcă și el cumva să dreagă busuiocul. Dar busuiocul a putrezit de tot. La MAI ca să schimbi ceva tre’ să tai în carne vie. Momentul reformelor în acest minister a fost ratat demult. Eu îmi amintesc cum le tremurau pantalonii ”menților” moldoveni în 2009, când s-a schimbat Puterea. Ei bine, atunci, când toți erau înfricoșați era timpul de reforme. Acum, când au înțeles că nu e nicio diferență între comuniști și AIE, ba e chiar mai bine acum (pentru criminalitate, corupție și hoție), nu mai reformezi băieții cu epoleți niciodată.

Și hai să fim serioși, o să facă reforme un băiețaș adus de pe la catedrele unor universități fantomă? Mă-ndoiesc.

Recean a fost pus în funcție pentru că e mai tânăr, mai puțin agramat și poate să aducă mai mult capital electoral PLDM-ului. Dezmățul din poliție cum a fost așa și va fi. Mai ales că, de facto, șeful internelor va fi Ciobanu – unul dintre cei mai de temut și corupți indivizi din cadrul defunctului CCCEC.

Cu corupții, alcoolicii și fantomele cum rămâne?

Bine. Hai să-l lăsăm pe Filat să creadă că a făcut remanieri, așa cum se laudă el acuma pe la televiziuni. Da’ cum rămâne dom’le Premier cu alcoolicul Focșa, cu corupții Șalaru sau Răducan, cu fantoma Șalaru de la mediu sau cu veșnic răzvrătiții pentru care singurul Premier e Plahotniuc – Lazăr și Filip? Cum? Ăștia nu-s membri PLDM? Pai da dom’ Filat, ești Premier sau Președinte PLDM? 

luni, 23 iulie 2012

Povestea mafiotică de succes a Europei

regimurile-europei

O prestigioasă revistă italiană, fâcând o analiză a situației geopolitice din Europa, a catalogat Moldova drept un ”stat mafiotic”. Din cele aproape 50 de state studiate, doar noi și Muntenegru ne-am ales cu acest calificativ ”demn de toată lauda”. Muntenegru e ultimul stat căruia i-a fost recunoscută independența față de Serbia, acest lucru întâmplându-se abia în 2006, deci pe undeva haosul mafiotic de acolo poate fi explicabil.

Conform revistei italiene, de cele mai proaste situații din Europa, alături de noi și muntenegreni, mai suferă bosniacii și bielorușii. La bosniaci situația este destul de clară, acolo Puterea fiind împărțită în trei, între musulmani, ortodocși și catolici. Țara chiar are trei Președinți, din fiecare comunitate. Absurdul Puterii bosniace a ajuns până acolo încât până și Federația de Fotbal a avut până nu demult trei conducători. Doar amenințările de dezafiliere din partea FIFA, care nu tolerează implicările politice în sport, i-a determinat pe bosniaci să rezolve oarecum problema. În asemenea condiții, e pe undeva de înțeles statutul de ”stat fantomă” cu care s-a ales Bosnia-Herțegovina. Belarusul s-a ales cu statutul de ”autocrație”. Cred că e clar pentru toată lumea de ce…

Acuma alde Filat și alți păuni din fauna politică și publică moldovenească or să se burzuluiască tare și-or să-și ridice repede poalele în cap auzind că niște ”amărâți” de italieni își permit să catalogheze ditamai ”povestea de succes a Europei” drept stat mafiotic. Adică cum bă, el, Vlad Filat se rupe-n șapte la implementat reforme europene și vin niște netrebnici  de prin fundul Europei să strice toată treaba. Și ditamai analiștii politici, cei ce-și rod coatele prin studiourile tv de nu mai știu cum să laude ”senzaționalele reforme ale Moldovei”  or să spună că italienii care au făcut aceasta analiză sunt niște ageamii lipsiți de orice urmă de profesionalism. Sigur, în raport cu Viorel Ciubotaru sau Anatol Țăranu, orice analist politic italian pălește. La lingăism, desigur…

Acuma veți fi întrebând și voi, cei ce trăiți aici și vedeți ce haos și mocirlă e-n țara asta, cum dracu’ de europenii ăia au scăpat acum doi ani eticheta de ”poveste de succes”. Poveste de fapt e simplă și nu e deloc așa de succes. Etichetarea a fost utilizată de europeni de câteva ori, ultima dată acum aproape de doi ani de zile, și era făcută în contextul alegerilor anticipate din 2010, când era pericolul revenirii comuniștilor la Putere. Atunci, europenii la fel ca și noi, speriați de revenirea comuniștilor, dar și mai având o mică speranță în așa-zisele forțe democratice, or fi zis și ei să ne încurajeze puțin. De atunci parcă n-am mai auzit din gură de european get-beget asemenea calificative.

Pentru că, hai să fim serioși, ce poveste de succes în condițiile în care nivelul de viață scade, iar intenția populației pentru integrare europeană a scăzut cu peste 20% de când sunt ăștia la Putere?

Iar dacă mai avem vreo umbră de îndoială, hai să aruncăm o privire la situația actuală din România, unde unele mici derapaje de la democrație au făcut o Europă întreagă să se încrânceneze și să scrâșnească din dinți în fața noii Puteri de la București. Păi dacă întâmplările din România au trezit asemenea reacții la Bruxelles, tre’ tâmpit, lingău sau mincinos rău să fii ca să spui că Moldova merge pe cale reformelor și-a altor bla-bla-bla-uri europene.

Deja sigur c-o să apară Filați, consilieri de filați, analiști, jurnaliști și bloggerași care-or să spună că tocmai din cauza reclamei proaste venite din partea unora ca mine, își permit europenii să ne numească drept stat mafiotic. Că vezi Doamne, lucrurile-s senzaționale-n Moldovioara, dar iată vin niște netrebnici alde mine și strică toată imaginea. Apropo, presa USL-istă la fel latră. Cică-n România totul e perfect, iar presa și oficialitățile europene care arată cu degetul Bucureștiul îs influențați de minciunile băsiste. E pe dracu’…

sursa foto: www.natiadinurma.wordpress.com

joi, 12 iulie 2012

Un an de la adresarea lui Filat; nimic nu s-a schimbat

Astăzi se face exact un an de când Filat a dat pentru ultima dată impresia că ar fi un adevărat Premier și că i-ar păsa cât ce cât de ce se întâmplă în această țară. Probabil vă amintiți bine, cu toții, celebra și mult așteptata ”Adresare către cetățenii Republicii Moldova”, de la 12 iulie 2011, în care Filat a făcut multe declarații dure, care dacă ar fi fost duse la capăt și nu ar fi rămas la stagiul de populim gol, atunci multe lucruri s-ar fi schimbat în această țară. Și s-ar fi schimbat în bine.

Printre multe altele, Filat declara atunci că activitatea sa de Premier este sabotată de către colegii de Alianță, dând de înțeles că cel ce trage sforile în acest sens este Plahotniuc.

A mai spus Premierul, atunci, că cel mai mare pericol pentru Republica Moldova este mafiotizarea, și nu comuniștii. Și că el va face tot posibilul să se scape de această mafiotizare.

Remanierile au fost și ele la ordinea zilei, Filat vorbind de minimum 5 miniștri care trebuiau să fie schimbați în cel mai scurt timp. Iar dacă remanierile nu erau acceptate, el și-ar fi dat demisia.

Remanieri ar fi trebuit să aibă loc și în instituțiile de stat, Procuratura Generală, CCCEC-ul și SIS-ul fiind menționate atunci de către liderul PLDM. Motivul: faptul că șefii acestor instituții au fost numiți pe criterii politice și se comportă precum niște membri de partid.

Renunțarea la prezidiul guvernului era un alt punct din agenda lui Filat. Pe motiv că acest prezidiu îi restrânge mult din atribuții.

Și depolitizarea instituțiilor a fost, pe atunci, menționată de liderul PLDM.

***

A trecut un an de zile, iar mai sus vedeți o scurtă retrospectivă a declarațiilor și condițiilor impuse pe atunci de către Filat, pentru ca AIE să existe mai departe iar ”reformele să continue”.

Lazăr, Șalaru 1, Șalaru 2, Filip și Roibu sunt miniștri și acum. Pentru că aceștia 5 erau remaniații la care se referea atunci liderul PLDM.

Zubco este și acum bine-mersi în funcție și-l slujește cu mult sârg pe șeful său Plahotniuc. Vă mai amintiți că Filat declara că după alegerea Președintelui se va reveni la demisia lui Zubco?

Mafiotizarea nu doar că nu s-a stopat, ci decurge cu o viteză și mai mare decât până atunci. La doar o lună de la aceste declarații, în Moldova aveau loc mai multe atacuri raider, oameni nevinovați erau condamnați la ani grei de pușcărie de către judecătorii lui Plahotniuc, iar corupția în instituții înflorea tot mai mult.  

Își încheia Filat declarația spunând că prioritățile sale sunt ”interesul cetățenilor, reformele și neadmiterea ca instituțiile statului să fie folosite în interes de partid” și că ”respingerea solicitărilor sale ar demonstra faptul că guvernul nu are sprijin politic, iar el ar urma, în consecință, să ia deciziile care se impun. 

Nu vreau eu să fac concluzii, pentru că singuri v-ați convins că tot ce a spus atunci Filat nu a fost decât populism ieftin, ”pe alocuri” chiar niște baliverne. Absolut niciuna dintre solicitările sale nu au fost respectată, iar el așa și nu a mai luat ”deciziile care se impun”.

luni, 9 iulie 2012

Ce-ar fi dacă Filat ar împrumuta ceva din personalitatea lui Saakashvili

Astăzi Vlad Filat l-a vizitat pe Saakashvili. Dacă Filat ar fi cu adevărat bine intenționat și ar accepta să ia măcar câteva lecții de ce și cum se face de la liderul georgian, atunci cu siguranță s-ar întoarce un cu totul alt om de la Tbilisi.

Dar hai să facem un exercițiu și să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă Filat ar împrumuta ceva din caracterul lui Saakashvili.

Să zicem că Filat se întoarce cu 15% din caracterul lui Saakashvili: mâine, prin gura liderului fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, s-ar cere suspendarea lui Vladimir Plahotniuc din funcția de Prim-vicepreședinte al Parlamentului până la elucidarea de către Procuratura Generală a atacurilor raider din vara anului trecut, în baza dezvăluirilor Curții de la Londra. În cadrul ședinței guvernului s-ar cere demisia imediată a Ministrului Alexei Roibu pentru incompetență. Demisia șefului Vamei, Tudor Balițchi și pornirea anchetei asupra zecilor de nereguli și acte de corupție care se produc la punctele vamale ale Republicii Moldova.

Dacă Filat s-ar întoarce cu 30% din caracterul lui Saakashvili, pe lângă măsurile enunțate mai sus: s-ar propune un Ministru nou de Interne, de origine germană, care va avea principal punct pe agendă reevaluarea tuturor colaboratorilor MAI. În urma evaluării, demiterea tuturor celor corupți și înlocuirea acestora cu tineri absolvenți ai facultăților de Drept, Științe Politice și Relații Internaționale, Comunicare, ș.a. Angajarea se va face în urma unor testări stricte, iar până la intrarea în exercițiul funcției toți candidații vor avea parte de stagii de pregătire în Georgia, Germania, Italia și SUA. S-ar cere demisia miniștrilor Valeriu Lazăr, pentru corupție în cazul privatizării ”Viorica Cosmetic S.A.” şi complicitate cu Vladimir Plahotniuc la atacurile raider din vara anului trecut. Demisia Ministrului Anatol Şalaru, pentru preluarea schemelor de corupţie instituite de guvernarea comunistă şi perfecţionarea lor, deasemenea, pentru declaraţii populiste şi neacoperite.

Dacă Filat s-ar întoarce cu 50% din caracterul şi personalitatea lui Saakashvili: Pe lângă cele enunţate mai sus, ar propune spre votare în Parlament, prin gura deputatului Streleţ, retragerea imunităţii tuturor judecătorilor din ţară pe perioada unui an de zile, timp în care un grup de specialişti în Drept din Uniunea Europeană şi SUA vor face o analiză asupra tuturor acestora. În funcţie de rezultatele cercetărilor, toţi judecătorii corupţi ar urma să fie demişi, iar asupra lor intentate dosare penale. Preşedinţii Curţilor de Apel şi cel al Curţii Supreme de Justiţie să fie numiţi judecători cu experienţă din Uniunea Europeană, pe o perioada de 6 ani. S-ar cere demisia imediată a Procurorului General Valeriu Zubco şi începerea cercetării penale asupra acestuia pentru numeroasele acte de corupţie săvârşite, tăinuirea crimelor înalţilor funcţionari de stat şi complicitatea cu Vladmir Plahotniuc. Un grup de experţi europeni vor analiza activitatea procurorilor moldoveni din ultimii 10 ani. Cei care au comis încălcări vor fi destituiţi, iar asupra lor vor fi intentate dosare penale. Noul Procuror General ar fi numit un procuror italian, care s-a învrednicit de succes în lupta cu mafia italiană.

Dacă Filat ar veni cu 70% din caracterul şi personalitatea lui Saakashvili: Pe lângă cele enunţate mai sus, ar cere autorităţilor române să-i retragă cetăţenia română lui Vladmir Plahotniuc pentru acte de corupţie şi prejudeciere a imaginii Republicii Moldova şi a României în exterior. Ar cere lipsirea de imunitate a acestuia şi începerea imediată a urmării penale, prin intermediul noilor structuri de drept instaurate în ţară. Ar cere votarea unei legi în Parlament, prin care toate proprietăţile din Republica Moldova, ce nu vor putea fi justificate cel puţin la 50% din valoarea lor, să fie confiscate sau plata către stat a unei taxe de 50% din valoarea proprietăţilor. În vederea realizării acestei anchete, va fi înlocuită conducere Fiscului cu specialişti din Uniunea Europeană.

Dacă Filat ar veni cu 100% din caracterul şi personalitatea lui Saakashvili: dacă toate cele menţionate mai sus nu ar fi îndeplinite, şi-ar depune demisia din funcţia de Prim-ministru şi ar retrage PLDM de la guvernare.

miercuri, 4 iulie 2012

Țara Deștepților și a Pragmaticilor

O prietenă îmi reproșa astăzi că scriu prea mult despre Plahotniuc. Că ”tocmai aș da impresia că sunt obsedat de el”. Că, vezi Doamne, moldovenii ar ști deja ce criminal este Plahotniuc și fără ceea ce scriu eu, și că ar trebui să scriu despre altceva. Mai pe scurt, cum ar spune Constantin Cheianu, că moldovenii sunt deștepți și ei știu totul și fără a le spune cineva.

Da! Am recunoscut eu. Da, eu sunt obsedat de Plahotniuc. Da eu sunt obsedat de Filat. Sunt obsedat de măscăriciul ăsta ajuns Președinte, pe care-l cheamă Timofti. Sunt obsedat pentru că indivizi ca ăștia compromit orice șansă de a ieși în lume a acestei țari. Că din cauza guvernării acestor indivizi, de la 75% intenție de integrare europeană în 2007, am ajuns astăzi undeva la 50%. De ce s-a întamplat asta? Păi când vezi cum guvernează niște criminali care sunt declarați mari pro-europeni, mai și acoperindu-se cu numele de Alianță pentru Integrare Europeană, ce dracu să mai crezi tu în calitate de simplu cetățean, nu prea informat, dar care simte cum nu va mai avea mâine ce să pună în ghiozdanul copilului la școală și-i așteaptă de pe zi pe zi pe cei de la Union Fenosa să-l lase fără lumină, deoarece nu a plătit ultima factură?

Să revenim însă la deștepții și pragmaticii moldoveni, cei care știu totul în această țară, și cu toate că știu (mai degrabă au ei impresia că știu) preferă să stea așa deoparte, și să nu se implice în ceea ce cataloghează ei drept ”reglări de conturi”. De ce fac acești oameni așa? Pentru că e la modă frate! Cine se descurcă azi bine în țara asta? Nu cel care încă de pe băncile școlii își face relații bune cu profesorii? Nu cel care e primul care organizeaza colectarea celor 100 de euro pentru susținerea examenelor la BAC? Nu cel care se asigură să-și facă cumătri la Cancelaria de Stat, la Procuratura Generală, la Judecătoria Buiucani și prin alte locuri întrebate tare în Moldova lui 2012? Nu cel care indiferent ce lege nu ar încălca, găsește o mie de euro și câțiva cumătri în locurile menționate mai sus, pentru a acoperi orice problemă? Ăștia sunt ”oamenii de succes” din această țară? Iar mulți alții fac tot posibilul să ajungă și ei ”de succes”.

Și-apoi când văd un amărât romantic, căruia chiar îi pasă de ce se întâmplă în această țară și vrea și el să trăiască așa cum a văzut prin vest, adică în conformitate cu legea. Adică să respecte statul, iar la rândul său – să fie respectat de stat, ”păi ăsta e un prost”. ”Ăsta e un obsedat”. ”El nu-i deștept și pragmatic ca noi”. Așa gândesc parveniții sau cei cu vise de parvenire, din Moldova.

Nu vreau acuma să mă laud, s-o fac pe grozavul, dar printre cei care citesc acest blog se află și mulți prieteni, colegi sau foști colegi, care știu bine că dacă aș fi făcut și eu parte din rândul deștepților și pragmaticilor, eram și eu acum vreo bucată de consilier de ministru sau altă sculă importantă (în viziunea lor) care să lingă călcâiele șefilor, în speranța că peste nuștiu câți ani vor ajunge și ei în funcții înalte, cu mulți cumătri suspuși, adică ”oameni de succes”.

Pentru că asta e, în viziunea lor, să fii ”om de succes în Moldova”. Să fii un cățeluș ascultător, care să se gudure pe lângă șefuleți, să dea din coate pentru a-și crea relații, iar mai apoi, la rândul său să-ncalce și ei legea-n stânga și-n dreapta, pentru a parveni și a deveni ”oameni de succes”. 

Sorry băieți, dar dacă vă așteptați de la mine să fiu deștept și pragmatic, atunci n-ați găsit omul potrivit. Eu decât să fiu deștept și pragmatic în Moldova, mai bine fac valizele, scot pașaportul românesc și iau o destinație vestică, unde să trăiesc omenește, nu pragmaticește.

Iar pe final, mă întreb: oare ce se întâmpla dacă-n Moldova existau mai puțini deștepți și pragmatici și mai mulți obsedați? Să zicem că-n presa de la Chișinău existau mai mulți obsedați, că la Procuratură erau vreo câțiva, prin judecătorii se mai găseau și-acolo ceva obsedați. La fel în Poliție, în CCCEC, în guvern și alte structuri ale acestui stat, care sunt acuma pline de deștepți și pragmatici. Oare dacă erau acolo câțiva obsedați, obsedați de lege  și de adevăr, mai eram eu acuma etichetat drept obsedat? Nu, pentru că indivizi precum Plahotniuc demult erau la pușcărie.

marți, 3 iulie 2012

De ce trebuie să cunoaștem crimele lui Plahotniuc

Astăzi am aflat că Plahotniuc a început să-și retragă banii de prin băncile din Chișinău, pe care le controlează datorită modalităților deja bine cunoscute de către toată lumea. Peste 650 de milioane de lei Plahotniuc a retras în decursul unei singure săptămâni, iar asta!, întâmplător sau nu, s-a petrecut imediat după ce pe numele său a fost deschisă urmărirea penală în Cipru, iar la Curtea de Justiție de la Londra s-a demonstrat că cel cunoscut și ca Al Capone de Grozești stă în spatele atacurilor raider de la Victoribank, Asito, MAIB și Banca de Economii.

Acuma fufele (repet, nu mă refer doar la femei) moldave or să zică, cu mult patos și hotărâre că, vezi Doamne, ăștia-s banii lui Plahotniuc și face omul ce vrea cu ei. Bun, or fi banii lui Plahotniuc, după ce i-a furat de la alții, dar nu asta e problema. Problema e că în orice stat în care există măcăr o țâră de normalitate, în care urmărirea penală pe urmele lui Plahotniuc ar fi fost pornită în urma demascării acestuia la Curtea de Justiție de la Londra, cele 650 de milioane de lei retrase în decurs de doar câteva zile de către companiile sale (unele dintre ele chiar implicate și în atacurile raider de acum un an), ar fi fost încă o dovadă de netăgăduit că cel ce ocupă funcția de Prim-vicepreședinte de Parlament își asigură banii furați împotriva oricărui pericol eventual.

Dacă în țara asta Procuratura Generală nu era condusă de Zubco – probabil cea mai devotată slugă a lui Plahotniuc, retragerea unor asemenea sume astronomice, într-o astfel de situație, ar fi constituit încă un motiv forte de a începe urmărirea penală asupra acestuia, sau măcar de a-l lua la întrebări.

Din păcate niciunul dintre aceste lucruri nu se întâmplă, iar asupra motivului nu cred că mai merită să stărui. Probabil, unii dintre cititori, din motive absolut sincere, s-ar întreba de ce insist atât de mult asupra lui Plahotniuc și a tuturor crimelor pe care le face acesta, dacă oricum măsuri nu se iau împotriva lui.

Ei bine, dragi cititori, fac acest lucru nu din speranța că se va trezi peste noapte justiția moldovenească și va lua măsuri împotriva acestui criminal. Nu, deja sunt convins 100% că actuala justiție, actuala Putere nu se va întoarce niciodată împotriva lui Plahotniuc, deoarece slugile împotriva stăpânului nu prea au cum să se revolte. O fac însă pentru că știu că în această țară încă mai există oameni cu verticalitate, oameni care trebuie să știe din cauza cui toate speranțele lor din 2009 s-au năruit. O fac pentru că acești oameni trebuie să știe cine sunt cei care-i determină să-și ia lumea în cap și să plece peste hotare. Pentru a cunoaște fața adevăraților criminali, care secătuiesc această țară de ultima picătură de vlagă.

O mai fac și pentru că sunt scârbit de felul în care reacționează o bună parte a presei, autointitulată liberă, dar care stă de fapt la cheremul unor Plahotniuci sau alți indivizi dubioși, care îi permit să spună doar ce vor ei. Pentru că dacă presa din această țară ar fi fost liberă cu adevărat, atunci Plahotniuc demult rămânea fără imunitate parlamentară și era judecat, iar asta se întâmpla la presiunea talk-show-urilor și editorialelor în care ar fi fost discutat dosarul penal din Cipru sau dezvăluirile justiției britanice.

În aceste condiții, dragi cititori, lupta cu criminalii stă pe umerii noștri, ai oamenilor care ne pasă și care trebuie să transmită mai departe orice informație asupra crimelor pe care le comite Plahotniuc și cei de teapa sa. Toți vedem că lucrurile sunt departe de cum ne închipuiam noi că vor fi, în 2009, când ”am scăpat de comuniști”. În unele cazuri lucrurile stau chiar mai prost. Ce ne rămâne să facem? Să ne facem că plouă și să ne căutăm de treabă? Să ne luăm lumea-n cap și să plecăm naibii din această țară? Sau să ne asumăm toate riscurile existente și să luptăm atâta timp cât mai este posibil?

Eu am ales cea de-a treia variantă. Pentru că cred că lucrurile încă se mai pot schimba. Cred că de alde Zubco, Drăguțan, Chetraru, Poalelungi, Timfoti etc. încă se mai poate de scăpat, iar odată cu ei și de Plahotniuc și criminalii care fac din Moldova cel mai sărac stat din Europa.